Ziua Republicii, sărbătorită la Brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger”
Mâine, poporul sărbătoreşte cea de-a 18 aniversare de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. 27 august, rămâne a fi ziua în care trebuie să-i cinstim pe cei care au îndeplinit visul de veacuri a tuturor moldovenilor.
Poliţişti, veterani ai Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială „Fulger” au sărbătorit, astăzi, 26 august curent, Ziua Republicii.
La manifestaţie au participat, Nicolae Vasilişin, şef-adjunct a Direcţiei generale resurse umane a Ministerului Afacerilor Interne, şefi de direcţii, foşti comandanţi, veterani şi pensionari ai brigăzii.
Ceremonialul a debutat cu cinstirea colegilor căzuţi la datorie printr-un minut de reculegere. După care cuvântul de salut a fost spus de comandantul Brigăzii, dl Ion Ţurcanu. În alocuţiunea rostită cu această ocazie, dl Ţurcanu a specificat că, mai bine de un deceniu această subdiviziune şi-a exercitat impecabil funcţia de apărători ai ordinii de drept, securităţii şi legalităţii, contribuind la consolidarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, afirmându-se ca una dintre cele mai principale forţe ale MAI.
Domnia lui a ţinut să amintească meritele deosebite ale veteranilor care au luptat pentru apărarea independenţei şi suveranităţii Moldovei, menţionând că instituirea acestei sărbători reprezintă o dreaptă şi binemeritată recunoaştere pentru cei care s-au jertfit şi apărat ţara. „Ne închinăm cu respect în faţa ostaşilor care au căzut la datorie apărându-şi Patria şi neamul”, a mai declarat Ţurcanu.
La rândul său, dl Nicolae Vasilişin a felicitat cordial efectivul cu sărbătoarea naţională, urându-le perseverenţă şi profesionalism în activitatea cotidiană, totodată aducând sincere şi calde mulţumiri celor care au stat la baza formării BPDS “Fulger”.
După discursurile ţinute de oaspeţi, s-a dat citire ordinelor cu privire la conferirea distincţiilor şi insignelor MAI unor colaboratori ai Brigăzii - Ordinul “Crucea pentru merit”, “Pentru merite deosebite”, insigna “Vulturul de aur”, “Colaborator eminent” şi “Poliţist fruntaş, fiind acordate şi grade speciale înainte de termen.
De asemenea, cu prilejul sărbătorii, poliţiştii cu stagiu respectabil în serviciu au primit cadouri de preţ. Premii băneşti au fost acordate veteranilor, celor care şi-au îndeplinit cu sfinţenie funcţia de apărători ai ţării.
Evenimentul a culminat sub acordurile formaţiei “Fulger” şi cu o demonstraţie a artei militare cu elemente de luptă „corp la corp”, precum şi cu prezentarea unor aplicaţii specifice operaţiunii de eliberare a ostaticilor.
Astfel, încă o dată, ofiţerii “Fulger”-ului au dat dovadă că sunt demni de a le fi încredinţată orice misiune de risc maxim.

Centrul de presă a MAI
26 august 2009