Ziua lucrătorului medical sărbătorită în sistemul afacerilor interne
Astăzi, 19 iunie 2015, ministrul Afacerilor Interne, Oleg Balan a participat la evenimentul organizat pentru lucrătorii medicali din sistemul afacerilor interne, în ajunul Zilei profesionale, sărbătoare care a avut loc în incinta Academiei de Poliție ”Ștefan cel Mare”.
La începutul ceremoniei ministrul Oleg Balan a adus felicitări tuturor angajaților Serviciului medical al MAI : “Sunt onorat să fiu alături de Dumneavoastră și să Vă felicit cu această sărbătoare, a celei mai nobile și demne de apreciere profesii. Pentru toți angajații Serviciului medical nu am decât cele mai sincere mulţumiri, pentru munca responsabilă pe care o îndepliniți cu dedicație și profesionalism.”
Totodată, ministrul a menționat despre necesitatea reformării Serviciului medical, dar și despre schimbările care deja au avut loc și care vor continua prin achiziționarea de utilaje noi și asigurarea instituțiilor medicale cu cele necesare, pentru ca angajații să activeze în condiții bune, oferind servicii de calitate.
Pentru contribuție, profesionalism și devotament angajații Serviciului medical al MAI au primit premii bănești și au asistat la un concert în cadrul căruia a evoluat Orchestra ” Plai moldovenesc” cu soliștii Arsenie Botnaru, Constantin Rotaru, Nicolae Ciubotaru, Ioana Căpraru și alții.
Serviciul medical al MAI include: Spitalul MAI, Policlinica, Comisia medicală centrală, Centrul de Sănătate Publică și Centrul curativ-profilactic.
Ziua lucrătorului medical și a farmacistului este marcată la 21 iunie.