Ziua drapelului celebrată la evenimentul „Cupa drapelului”, organizat de Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger”

Ministrul afacerilor interne, Ana Revenco a participat astăzi, 27 aprilie, la ceremonia dedicată Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova și la competiția internă „Cupa Drapelului”, care s-au desfășurat la Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” al Inspectoratului General al Poliției.

 

La eveniment au fost prezenți șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, comandantul BPDS „Fulger”, Ion Bucliș, angajați ai brigăzii și invitați de onoare.

 

„Drapelul de stat este prezent în viața noastră de zi cu zi, este arborat pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, sub acest simbol al independenței se iau decizii de importanță majoră, se înființează familii, se educă generații și se construiește viitorul cu respect față de cei care au luptat pentru independența acestei țări. Drapelul este un simbol de gardă, ce ne întâlnește la intrarea în țară la punctele de trecere a frontierei de stat și prin asta transmite tuturor un mesajul clar, aceasta este țara noastră, Republica Moldova, plai frumos și independent, în care simbolurile de stat se respectă”, a declarat Ana Revenco, ministrul afacerilor interne.

 

Tot în cadrul discursului său, ministrul a remarcat că de la înființare și până în prezent, brigada „Fulger” a demonstrat că este stâlpul de susținere a statului de drept, al democrației și al ordinii constituționale.

 

„Dumneavoastră, luptători ai Fulger, ați dovedit întotdeauna credință față de patrie, respectând jurământul sfânt depus pentru țară. În contextul actual, în care amenințările vin din toate direcțiile, este nevoie mai mult ca oricând să folosiți răbdarea, calmul și medierea, pentru a asigura liniștea și ordinea publică. Mă bazez pe inteligența dvs., că veți face față noilor provocări atipice, că nu veți da curs provocărilor și veți ști cum să folosiți metode inteligente pentru calmarea spiritelor”, a adăugat ministrul.

 

Ceremonia a continuat cu cinstirea colegilor căzuţi la datorie printr-un minut de reculegere.

 

În acest context, a fost adresat un mesaj de recunoștință și înalt respect pentru cei 100 de veterani, care au luptat pentru liniștea cetățenilor de astăzi și pentru a apăra independenţa, suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova.

 

Cu această ocazie și în semn de recunoștință pentru contribuția substanțială adusă, au fost înmânate mențiuni pensionarilor și veteranilor BPDS „Fulger”.

 

După finalizarea ceremoniei dedicate Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, a fost dat startul competiției „Cupa drapelului” – un concurs intern, de tip mini-spartachiadă, unde membrii brigăzii și-au demonstrat abilitățile în mai multe tipuri de probe. Se preconizează ca evenimentul să se desfășoare o dată în an, moment în care cupa va fi transmisă către echipa câștigătoare a anului curent.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 27 Apr 2022 - 17:44