Vizita la nivel înalt a Agenţiei ONU Pentru refugiaţi în Republica Moldova
Ieri, 14 iunie 2010, Victor Catan, ministru al Afacerilor Interne a avut o întîlnire cu Guillermo Bettocchi, directorul adjunct al Biroului regional pentru Europa al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova.
În discursul său, dl ministru a mulţumit Înaltrului Comisariat ONU pentru Refugiaţi pentru suportul acordat de-a lungul anilor în constituirea şi consolidarea sistemului naţional de azil, care actualmente corespunde atît în plan legislativ cît şi instituţional standardelor europene.
De asemenea, domnia sa a informat, că, proiectul de lege privind regimul străinilor elaborat de Ministerul Afacerilor Interne este gata pentru a fi discutat în Parlament în lectura a doua şi, în legătură cu aceasta, a propus ca Reprezentanţa ÎCNUR de la Chişinău să-şi dea avizul său în cadrul expertizei acestui act legislativ.
La rîndul său înaltul oaspete a salutat eforturile Moldovei în consolidarea sistemului său de azil, cît şi succesul recent efectuat în domeniul protecţiei refugiaţilor - noua Lege privind azilul, intrată în vigoare în luna martie 2009, care este considerată de către ÎCNUR ca fiind un pas foarte progresiv. Altă realizare importantă este faptul că în 2009 ţara noastră a devenit membru al Comitetului Executiv al ÎCNUR, a menţionat oficialul.
Părţile au căzut de acord că mai sunt cîteva domenii care necesită atenţie, în special integrarea locală a refugiaţilor şi asigurarea lor cu documente de călătorie. S-a accentuat şi problema refugiaţilor care trebuie soluţionată umanitar şi civil.
Agenţia ONU pentru Refugiaţi, în virtutea mandatului său, a precăutat şi întrebările ce ţin de apatridie. Din acest considerent s-a discutat posibilitatea aderării Republicii Moldova la Convenţiile ONU din 1954 şi 1961 privind statutul apatrizilor şi, respectiv, privind reducerea apatridiei. Numărul exact al persoanelor apatride în Moldova este neclar, însă în urma recensămîntului din 2004 , mai mult de 5000 de personae s-au declarat ca apatride.
Dl G. Bettocchi şi-a încheiat şedinţa de lucru la Chişinău cu o vizită la Centrul de cazare a solicitanţilor de azil şi refugiaţilor, unde s-a întîlnit cu anjajaţii Direcţiei refugiaţi, cu alţi parteneri de implementare a ÎCNUR, reprezentanţi ai societăţii civile , precum şi cu un grup de refugiaţi pentru a se familiariza cu experienţa acestora şi cu perspectivele lor de integrare în Republica Moldova.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul
Centrul de presă al Ministerului Afacerilor Interne
15 iunie 2010

