Viceministrul Oleg Babin participă la Forumul OSCE, organizat la Viena
În perioada 28-30 martie 2017, viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin participă la cea de-a 849-a reuniune plenară a Forumului OSCE pentru cooperare, pe domeniul securităţii, dedicată în special gestiunii SALW (Arme de calibru mic și armamentul ușor) şi a stocurilor de muniţii cu termen de păstrare expirat, organizată la Viena, Austria.
Forumul OSCE este axat pe problema armelor mici şi armamentului uşor și impactul major al acestora asupra societăţii civile generat de proliferarea ilegală a acestora, având legături directe cu fenomenul terorismului, crimei organizate, traficului de droguri şi alte forme de activităţi ilegale.
În cadrul reuniunii delegațiile participante, au făcut unele prezentări referitoare la acțiunile întreprinse de organele competente, în vederea cooperării în domeniul securității și stopării fenomenului negativ privind deţinerea ilegală a armelor, prevenirea incidentelor săvârşite cu aplicarea sau folosirea acestora.
Astfel, viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin a vorbit despre rolul MAI în contextul distrugerii, depozitării şi păstrării armelor, evidenţa și marcarea acestora, campaniile de informare şi sensibilizare organizate, precum și instruirea efectivului și cooperarea internaţională. Nu în ultimul rând, a fost trecut în revistă cadrul legal existent în Republica Moldova dar și prioritățile de viitor pe acest segment.
Evenimentul este organizat în cadrul Președinției României la Forumul de cooperare în domeniul securității (FSC), din cadrul Organizației pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE), și reprezintă al 11-lea eveniment din cele 12 planificate în cadrul Președinției române.