Verificare on-line în baza de date a BNC Interpol MAI - un pas spre o activitate mai rodnică în depistarea infracţiunilor
Biroul Naţional Central Interpol a Ministerului Afacerilor Interne a realizat, recent, proiectul ce prevede extinderea serviciilor Interpolului la punctele de trecere a frontierei de stat şi organelor de drept naţionale. Această conectare a fost iniţiată sub egida Secretariatului General INTERPOL şi OSCE şi presupune verificarea on-line în baza de date ale Interpolului a cetăţenilor străini, mijloacelor de transport, obiectelor, etc. în vederea stabilirii urmăririi internaţionale ale acestora.
Obiectivul acestui proiect constă în asigurarea securităţii frontierelor de stat prin prevenirea şi depistarea infractorilor anunţaţi în căutare internaţională, a proprietăţii furate, migraţiei ilegale şi a falsului de documente.
În vederea realizării sale, pe parcursul anului curent au fost conectate 16 puncte de trecere a frontierei de stat la bazele de date ale Interpolului.
Ca rezultat, în urma verificărilor efectuate, ofiţerii Serviciului Grăniceri în baza de date a persoanelor anunţate în căutare internaţională a Interpolului, au reţinut la punctul de trecere a frontierei de stat Aeroportul Internaţional Chişinău, un cetăţean al Turciei, anunţat anterior în căutare internaţională de către Interpol Bucureşti, pentru comiterea unui şir de infracţiuni economico-financiare.
În scopul reglementării acţiunilor colaboratorilor Serviciului Grăniceri, în dependenţă de rezultatele verificărilor în bazele de date ale Interpolului, a fost elaborat „Protocolul de completare a Acordului între Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Grăniceri cu privire la colaborarea în domeniul schimbului de informaţii din 17 decembrie 2008 privind utilizarea bazelor de date ale Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale Interpol prin intermediul Biroului Naţional Central Interpol în Republica Moldova”. Protocolul în cauză a fost semnat de către ambele părţi şi a intrat în vigoare la data de 18.02.2010.
De asemenea, în contextul proiectului respectiv au fost conectate 11 comisariate de poliţie situate pe segmentul transnistrean (CPR Soroca, Şoldăneşti, Floreşti, Rezina, Orhei, Dubăsari, Criuleni, Anenii-Noi, Căuşeni, Ştefan-Vodă, Bender).
În contextul liberalizării regimului de vize, şi anume a blocului ce se referă la securitatea documentelor, este preconizată transferarea informaţiei cu privire la actele de identitate moldoveneşti furate/pierdute în baza de date SLTD (Stolen/Lost Travel Documents) a Secretariatului General Interpol.
În prezent, informaţia pe paşapoartele furate şi pierdute se transmite la Secretariatul General Interpol în formă neautomatizată. Din anul 1995 până în prezent au fost transmise circa 268 000 paşapoarte furate şi pierdute.
27 mai 2010
Centrul de presă al MAI