Trupele de carabinieri – asigurarea ordinii de drept

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, Trupele de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne şi-au celebrat o aniversare de o semnificaţie deosebită- 18 ani de la formare.

Carabinierii, fiind trupe interne, sunt chemaţi să participe, împreună cu poliţia sau independent, la menţinerea ordinei publice; combaterea criminalităţi; apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; bunurilor proprietarului şi celor ale statului; executarea misiunilor de pază a Ambasadelor, Consulatelor şi a reşedinţelor reprezentanţilor misiunilor diplomatice ale ţărilor străine acreditate pe teritoriul Republicii Moldova etc. Aceste necesităţi au servit drept fundament pentru adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova, la 12 decembrie 1991, a"Legii cu privire la Trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne".

De la momentul fondării şi până în prezent prin această şcoală a bărbăţiei au trecut peste 33 mii de tineri, reprezentând toate localităţile republicii. Prin eforturi unite acest vast contingent a contribuit la formarea nucleului profesional al trupelor de carabinieri şi obţinerea rezultatelor pozitive în activitatea de serviciu.

Dimineaţa zilei de 12 decembrie, a debutat prin depunerea de flori la placa comemorativă din incinta Departamentului Trupelor de Carabinieri dedicată militarilor căzuţi la datorie. Comemorarea a continuat la cimitirul central din capitală cu depunerea de flori la mormântul primului comandant al trupelor de carabinieri care a stat la baza formării acestei subdiviziuni a Ministerului de Interne Mihai Mamalîga precum şi la mormintele altor carabinieri căzuţi la datorie.

De asemenea în cadrul manifestaţiilor prilejuite de aniversarea a 18-ea în toate unităţile militare ale Trupelor de carabinieri au avut loc ceremonii festive.

La eveniment au participat: comandantul interimar al trupelor de carabinieri domnul Ştefan Mocanu, şefi de direcţii din cadrul DTC, veterani, membrii familiilor şi prieteni ai militarilor.

Activitatea festivă a început cu un minut de reculegere în memoria celor 14 militari căzuţi la datorie şi veteranilor care au trecut în lumea celor drepţi, după care domnul Ştefan Mocanu a felicitat efectivul prezent, spunând că ziua de 12 decembrie este un plăcut prilej de a aprecia contribuţia valoroasă a Trupelor de carabinieri în domeniul promovării bogatelor tradiţii de luptă, curaj, devotament faţă de ţară - calităţi care i-au caracterizat de-a lungul acestor 18 ani de activitate.

Veteranii care au participat la eveniment şi-au exprimat convingerea că numele de carabinier, capătă an de an o prestaţie tot mai mare, prin faptele cotidiene săvârşite pentru îndeplinirea responsabilei misiuni de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii. În acelaşi timp, trupele de carabinieri dezvoltă armonios bazele unor frumoase tradiţii culturale şi sportive, iar înalta responsabilitate şi patriotismul îi călăuzeşte pe militari la noi şi frumoase realizări.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:30