Spune NU! - consumului de droguri! Ziua Internatională de luptă impotriva abuzului si traficului ilicit de droguri.

Tradiţional, începând cu anul 1987, când Organizaţia Naţiunilor Unite, a declarat ziua de 26 iunie"Ziua Internaţională de luptă împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri”, este desfăşurată o campanie de sensibilizare a populaţiei despre efectele nocive ale consumului de droguri, atât asupra individului cât şi asupra societăţii în ansamblu.

Despre situaţia gravă pe acest segment ne vorbesc elocvent datele statistice. Astfel, doar de la începutul anului, pe teritoriul Republicii Moldova, au fost înregistrate circa 1200 de infracţiuni legate de păstrarea, prepararea şi comercializarea substanţelor narcotice. Însă această statistică nu este definitivă deoarece urmează să fie completate şi cu alte tipuri de infracţiuni care sunt comise de către utilizatorii de droguri.

Acest flagel poate fi prevenit şi tratat doar în cazul concentrării eforturilor comune din partea organelor de forţă, societăţii civile, lucratorului social, profesorului şi familiei. Activitatea de bază urmează a fi axată asupra remediului şi ajutorului psihologic oferit persoanei dependente de droguri, precum şi prevenirii acestui viciu, fiind mult mai uşor de-a anticipa această problemă, decât a o trata.

Lucrul profilactic în acest sens urmează a fi început încă în sânul familiei, prin implementarea valorilor general umane veridice, precum şi explicarea consecinţelor nefaste atât asupra sănătăţii, cât şi pericolul social al acestui viciu, care poate degenera într-o posibila răspundere penală, ca urmare a consumului de substanţe narcotice.

Pericolul social al abuzului de stupefiante constă nu numai în faptul că persoana dependentă îşi distruge propria viaţă, dar îi afectează şi pe cei din jur, în primul rând familia, rudele, prietenii şi în cele din urmă, societatea în ansamblu.

Anual, pentru lupta cu drogurile, statul, în comun cu diverse organizaţii de caritate, irosesc sume impunătoare pentru tratarea, reabilitarea şi reintegrarea consumatorilor de droguri în societate, mijloace care pot fi utilizate pentru soluţionarea altor probleme stringente ale comunităţii.

Abuzul de droguri este un flagel care trebuie tratat cu seriozitate, iar Ziua Internaţională de luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, trebuie să formeze convingeri ferme în conștiința fiecărui membru al societăţii, că nu este loc pentru droguri în viaţa sa şi a comunităţii.

Direcția informare și relații cu publicul a MAI,
25 iunie 2010
 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:31