Sprijinul MAI pentru veterani la eliberarea legitimațiilor în regim accelerat
Eliberarea legitimațiilor pentru veteranii de război va fi accelerată, datorită reducerii proceselor de analiză a dosarelor, de la 5 la unul. Acest lucru determină eficientizarea activităților de analiză, procesare și eliberare a documentelor, cu scurtarea timpului de până la 70 de procente.
Decizia a fost luată de Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Apărării, care au hotărât reunirea cele două comisii ministeriale, de analizare a dosarelor veteranilor de război, în vederea eliberării legitimațiilor de veterani și de preschimbare a vechilor documente care atestă această calitate.
Totodată, cele doua ministere au decis ca această comisie comună să se deplaseze în teritoriu pentru eficientizarea procesării documentelor, astfel încât timpul de eliberare să fie redus substanțial.
Prima activitate de accelerare a procesului de analiză și eliberare legitimațiilor va fi organizată în data de 11 februarie a.c. în localitatea Varnița, unde comisia mixtă va avea punctul de lucru. În Varnița sunt peste 390 de veterani de război și aproape 50 de voluntari necombatanți, care și-au adus aportul la apărarea patriei prin servicii medicale, de intendență, transport, suport logistic, sub gloanțe, pe linia frontului.
Prin debirocratizarea acestui proces, cele doua ministere își arată încă o dată respectul pentru toți cei care au apărat patria la nevoie.
Ministerul Afacerilor Interne are în vedere și întreprinderea de acțiuni la nivel normativ, pentu asigurarea și punerea în drepturi a tuturor celor, care au acționat pe câmpul de luptă, să-și apere țara.
În Republica Moldova au statut de veteran de război al conflictului de pe Nistru 26.000 de cetățeni. Drept mulțumire a sacrificiului acestora, MAI încearcă să pună umărul la crearea condițiilor de viață respectabilă pentru aceștia, în situație de criză și de provocări nemaiîntâlnite până în prezent.
Anul 2022, declarat Anul Recunoștinței față de veteranii de război și participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, reprezintă pentru MAI un reper de respect, devoțiune și recunoștință față de eroii țării noastre.