Sistem de aplicare a legii mai responsabil și eficient: Realizările proiectului de asistență pentru MAI și IGP, cu suportul Guvernului SUA și PNUD
Săptămâna trecută a avut loc ultima ședință a Comitetului director al proiectului „Suport pentru reforma instituțiilor de aplicare a legii în Moldova”.
La ședință au participat secretarul general al MAI, Serghei Diaconu, secretarul de stat, Daniella Misail-Nichitin, directorul secției justiție penală și aplicarea legii din cadrul ambasadei SUA, Brett Rose, și reprezentantul PNUD Moldova, Andrea Cuzyova.
Obiectivul proiectului a fost de a oferi asistență Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției în dezvoltarea unui sistem de aplicare a legii responsabil, eficient, reprezentativ, transparent și profesional, în conformitate de cele mai bune practici internaționale.
„Suntem profund recunoscători pentru asistența externă acordată de către Guvernul SUA, de care a beneficiat MAI pentru implementarea unui șir de proiecte în domeniul pregătirii profesionale al angajaților, creșterii capacității operaționale și dezvoltării instituționale. Acest suport ne va permite acordarea unor servicii de calitate cetățenilor și dezvoltarea dinamică a sistemului afacerilor interne”, a menționat Serghei Diaconu.
„În pofida tuturor provocărilor generate inițial de pandemia COVID-19 și, mai recent, de războiul din Ucraina, proiectul a reușit să ofere rezultate semnificative, concentrându-se pe procese îmbunătățite de recrutare și evaluare a personalului de afaceri interne, avansând în implementarea conceptului de poliție comunitară la la nivel local și îmbunătățirea capacităților criminalistice ale poliției”, a menționat Andrea Cuzyova.
Realizările majore ale proiectului se împart în 4 domenii: infrastructură, dotări, studii de fezabilitate și instruiri.
Astfel, în cadrul proiectului au fost renovate două sectoare de poliție (Cahul și Egorovca/Fălești), în conformitate cu conceptul de activitate polițienească comunitară și 27 angajați ai poliției au fost instruiți privind tactici ale poliției comunitare. La fel, a fost reconstruit Centrul de Recrutare și Evaluare (CRE) al MAI.
Centrul Integrat de Pregătire pentru Aplicarea Legii a fost dotat cu echipamente moderne, pentru a oferi pregătire fizică și tactică de înaltă calitate și pentru a dezvolta abilități practice necesare unei activități eficiente a poliției.
Pe palierul de instruiri, 20 de ofițeri de poliție au fost dotați și instruiți să îndeplinească funcții de patrulare cu bicicleta în raioanele Anenii-Noi, Edineț, Orhei și Ungheni.
La fel, Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare (CTCEJ) al IGP a fost dotat cu cunoștințe, abilități și soluții software moderne pentru examinări criminalistice audio și video. Capacitățile investigative ale CTCEJ au fost îmbunătățite prin dotarea cu echipamente de laborator specializate pentru examinarea fizico-chimică a corpurilor delicte. Nu în ultimul rând, Centrul a obținut cu succes acreditare ISO 17025 în domeniul examinării substanțelor narcotice, iar 22 experți criminaliști au fost instruiți în domeniul investigațiilor ADN.
Totodată, au fost realizate două studii de fezabilitate, privind sistemul intranet al Poliției și înființarea Centrului chinologic unic al MAI.
Menționăm că proiectul a fost implementat pe parcursul a 34 de luni, bugetul fiind 1,7 milioane dolari.