Sindicatul angajaţilor organelor de forţă „Demnitate” la trei ani de la fondare

Astăzi, 26 octombrie 2012, ministrul Afacerilor Interne, Dorin RECEAN, a participat la şedinţa festivă a Consiliului Sindicatului „Demnitate”, consacrată aniversării a trei ani de la fondarea acestuia.

Cu această ocazie, Dorin RECEAN a adresat un mesaj de felicitare tuturor membrilor sindicatului, în care a menţionat rolul exclusiv al acestuia în asigurarea protecţiei sociale a poliţiştilor şi ralierea la standardele europene.

De asemenea, ministrul a remarcat aportul adus de către Sindicatul „Demnitate” în implementarea Reformei Ministerului Afacerilor Interne şi faptul că obiectivele promovate de acesta sunt identice cu cele ale conducerii instituţiei pe segmentul protecţiei intereselor profesionale şi sociale ale angajaţilor organelor de forţă.

În cadrul reuniunii, au fost trecute în revistă principalele realizări ale Sindicatului „Demnitatea,” printre care se numără semnarea cu Ministerul Afacerilor Interne a “Convenţiei colective de muncă la nivel ramural pentru perioada 2010 – 2015”, formarea organizaţiilor sindicale primare în comisariate şi alte subdiviziuni de poliţie, reuşind să-şi extindă activitatea şi asupra altor organe de drept. Astfel, la 1 ianuarie 2012, la sindicat a aderat şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

Sindicatul „Demnitate” a fost primul din spaţiul CSI care a aderat la Uniunea Europeană a Poliţiştilor (European Police Union). Acest fapt a fost posibil datorită susţinerii acordate de colegii din Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (CNPPC) şi Sindicatul Poliţiştilor din Olanda.

Pe parcursul acestei perioade, sindicatul a participat la mai multe conferinţe internaţionale consacrate activităţii sindicale şi asigurării sociale a poliţiei, organizate în baza parteneriatului social.

Sindicatului, în calitate de reprezentant al societăţii civile, îi este atribuit un rol important în îmbunătăţirea imaginii angajaţilor organelor de drept şi a sistemului ocrotirii ordinii de drept, în ansamblu.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
26 octombrie 2012

  

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:38