Şedinţă extraordinară a CUC privind problema instalării posturilor neautorizate de control de la Pohrebea

Comisia Unificată de Control (CUC) s-a convocat pe 8 noiembrie, la Dubăsari, într-o şedinţă extraordinară pentru a examina problema instalării posturilor neautorizate de control în apropiere de localitatea Pohrebea şi de Hidrocentrala de la Dubăsari de către structurile de la Tiraspol. Membrii CUC nu au reuşit să identifice o soluţie de compromis pe marginea acestei probleme, partea transnistreană încercând, în debutul şedinţei, să redirecţioneze tematica discuţiilor în altă albie, solicitând introducerea pe agenda şedinţei chestiunea aplicaţiilor militare «Atlant 2011» ce au fost organizate de către Ministerul Apărării al RM la centrul de instruire din vecinătatea s.Bulboaca. Membrii comisiei din partea R. Moldova au calificat solicitarea Tiraspolului ca fiind nefondată pe motiv că aplicaţiile s-au desfăşurat în afara Zonei de Securitate şi în permanenţă au fost mediatizate. 

Pe de altă parte, delegaţia transnistreană a refuzat să sprijine eforturile reprezentanţilor Federaţiei Ruse, Ucrainei, misiunii OSCE în CUC, privind elaborarea unor decizii de compromis care prevăd lichidarea posturilor de grăniceri şi migraţionale şi evitarea pe viitor a acţiunilor care ar putea provoca tensionarea situaţiei în regiune.

Reprezentanții transnistreni în CUC au rămas pe poziția adoptată anterior, promovând în continuare o abordare obstrucţionistă în soluţionarea incidentului de lângă s.Pohrebea, solicitând iarăşi timp pentru a efectua consultări suplimentare cu factorii de decizie de la Tiraspol pe marginea propunerilor sugerate.

Membrii CUC urmează să se întrunească în ședință pe 11 noiembrie, curent.

Direcţia Informare și Relaţii cu Publicul,
9 noiembrie 2011

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:35