Şedinţa Comitetului de miniştri al Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de sud-est, desfăşurată în capitala Sloveniei sub preşedinţia R. Moldova, şi-a încheiat lucrările
S-a încheiat vizita Ministrului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Alexei Roibu, în capitala Sloveniei, Ljubljana. Aceasta a fost prima vizită internaţională la care dl Alexei Roibu a participat în calitate de Ministru de Interne.
În cadrul celei de-a 5-a Şedinţe a Comitetului de miniştri al Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud-est, ministrului moldovean i-a fost transmisă Preşedinţia pentru prima jumătate a anului 2011, a acestui important for regional.
Şedinţa a reunit miniştri de interne din statele membre ale UE, precum şi din Europa de Sud-est (Albania, Austria, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Croaţia, Slovenia, România, Ungaria), alături de înalţi demnitari ai organismelor internaţionale din domeniul poliţienesc şi al gestionării managementului de frontieră (DCAF, Parlamentul European, Comisia Europeană, EUROPOL, EUBAM, FRONTEX, EUPM, ICMPD, OIM, MARRI, NATO, OSCE, SEPCA, Secretariatul CCP ESE, RACVIAC, UNHCR, Consiliul Regional de Cooperare) şi corpului diplomatic acreditat în Slovenia.
În cuvântul de salut, ministrul Alexei Roibu a menţionat că pentru Republica Moldova participarea la lucrările Convenţiei este de o importanţă majoră şi implementarea hotărârilor acesteia este conjugată de reformele multilaterale în domeniul poliţienesc din ţara noastră. Totodată, înaltul for internaţional a fost informat despre priorităţile care vor fi promovate de Republica Moldova în calitate de Preşedinte în exerciţiu :
- Finalizarea procesului de armonizare a legislaţiei în spiritul Convenţiei de Cooperare Poliţienească - acest obiectiv este unul cheie, fapt pentru care a fost inclus şi în cadrul Dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu UE pentru cetăţenii Republicii Moldova;
- Consolidarea mecanismului pentru implementarea eficientă a standardelor cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, aceasta reprezintând o prioritate în cadrul dialogului în perspectiva negocierii Acordului Operaţional cu Europol;
- Intensificarea eforturilor de consolidare a parteneriatelor bilaterale şi multilaterale cu Părţile Contractante ale Convenţiei prin negocierea şi semnarea acordurilor pe domeniile acoperite de către Convenţie (cu diversificarea interacţiunii dintre statele-membre în perspectiva sporirii bazei normative bilaterale pe domeniile poliţieneşti);
- Planificarea, în comun cu Secretariatul, organizării reuniunilor Grupurilor de Lucru ale Experţilor pe diferite domenii ale Convenţiei;
- Organizarea exerciţiilor de urmărire transfrontalieră în conformitate cu art. 13 al Convenţiei, care va avea drept scop aplicarea celor mai eficiente metode şi tactici, sporind cooperarea la nivel operativ întru combaterea tuturor formelor de criminalitate transfrontalieră;
- Desfăşurarea operaţiunilor comune cu statele învecinate Republicii Moldova, Părţile Contractante ale Convenţiei (în special cu România);
- Accelerarea procesului de semnare a documentului juridic ce va face posibilă participarea autorităţilor guvernamentale de la Chişinău la activităţile Centrului Comun de Contact de la Galaţi – care nu poate fi decât benefică şi va contribui la reafirmarea angajamentelor noastre de intensificare a conlucrării de resort în vederea contracarării ameninţărilor asimetrice în regiune.
Un subiect important al şedinţei l-au constituit discuţiile privind mecanismul de monitorizare a liberalizării regimului de vize pentru statele Balcanilor de Vest. După cum se ştie, Moldova a început deja dialogul privind liberalizarea regimului de vize cu UE , din care considerente este foarte importantă prevenirea efectelor negative, ce pot apărea din start.
În acest context, ministrul Alexei Roibu a specificat că liberalizarea vizelor prezintă un pas important în procesul de integrare în UE şi este un semn clar cetăţenilor noştri, că facem parte din familia europeană.
La încheierea şedinţei a fost semnat un Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Serbiei, privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, precum şi protocolul de implementare al acestuia. Documentele au fost semnate de miniştrii Afacerilor Interne Alexei ROIBU şi omologul sârb Ivica DAČIĆ.
Acordul prevede extinderea cadrului normativ-juridic bilateral în domeniul readmisiei persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, contracararea migraţiei ilegale, precum şi crearea unui mecanism viabil de schimb de informaţii referitor la migranţii ilegali moldoveni şi sârbi.
Activitatea în eradicarea fenomnului traficului de persoane a devenit pentru MAI una de importanţă majoră. În această direcţie se întreprind acţiuni susţinute, fiind anihilate mai multe grupări infracţionale. O parte din dosarele intentate au ajuns în instanţele de judecată, fiind pronunţate sentinţe împotriva figuranţilor vina cărora a fost demonstrată.
Alături de miniştrii de interne din regiune, la lucrările Conferinţei au participat şi Şefii poliţiei de frontieră din regiune, care au raportat despre situaţia curentă la capitolul securităţii frontierelor, ajustării cadrului normativ şi practic la standardele europene.
Conferinţa Ministerială a constituit o oportunitate unică de a acumula noi experienţe în domeniul securităţii frontierelor, de a face schimb de informaţii cu privire la evoluţia recentă a politicilor Uniunii Europene în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, statutul procesului de implementare a Convenţiei de Cooperare Poliţienească a Europei de Sud-est şi activităţile FRONTEX.
Adiţional agendei evenimentului, delegaţia Republicii Moldova a folosit acestă ocazie pentru desfăşurarea întrevederilor bilaterale neformale cu omologii statelor participante la reuniune, în cadrul cărora au fost abordate un şir de aspecte de interes comun în vederea impulsionării cooperării poliţieneşti, preluarea celor mai bune practici în domeniul gestionării frontierelor, precum şi asistenţa în implementarea reformelor subdiviziunilor poliţieneşti.
Direcţia informare şi relaţii publice,
3 martie


