Schimb de experienţă între autorităţile franceze şi cele moldoveneşti
În vederea ajustării legislaţiei naţionale la prevederile Acqui-ul Comunitar, precum si preluarea practicilor ţărilor Uniunii Europene la capitolul integrarea cetăţenilor străini, in perioada 19-23 octombrie 2009, angajaţii Biroului migraţie şi azil (BMA) a MAI au efectuat o vizită de studiu şi informare în Franţa, cu tematica „Integrarea cetăţenilor străini”, organizată prin intermediul Comisiei Europene.
Delegaţia a fost reprezentată de directorul Biroului migraţie şi azil, dl Veaceslav Bînzari, şefi de secţii din cadrul BMA.
Obiectivul major al vizitei a fost axat pe schimbul de experienţă şi a bunelor practici dintre autorităţile Republicii Franceze şi a Republicii Moldova privind legislaţia franceză în domeniul integrării cetăţenilor străini, imigrarea, prognozarea noilor tendinţe, preluarea cunoştinţelor autorităţilor franceze în domeniul implementării legislaţiei ce ţine de sistemul de integrare, returnare şi expulzare.
În cadrul vizitei au fost desfăşurate întrevederi cu reprezentanţii Ministerului de Interne al Franţei, Ministerului imigrării şi integrării, identităţii naţionale şi dezvoltării solidare, Oficiului francez de imigrare şi integrare a regiunii Paris, Centrului de deţinere administrativă din Palaiseau.
Totodată, autorităţile franceze au atras atenţia la faptul, că în prezent integrarea migranţilor în societate constituie un factor important, ceea ce conduce la facilitarea accesului acestora spre piaţa forţei de muncă şi familiarizarea cu valorile civice ale Republicii Franceze.
La rândul său, partea moldovenească a accentuat necesitatea aprofundării relaţiilor de cooperarea cu autorităţile franceze în domeniul migraţiei şi integrării cetăţenilor străini, extinderii parteneriatului în domeniul preluării bunelor practici şi experienţe privind consolidarea managementului migraţiei şi al sistemului de azil.
Astfel, delegaţia MAI a concluzionat că participarea la eveniment a fost una semnificativă în ceea ce priveşte contextul extinderii cooperării în domeniul integrării cetăţenilor străini precum şi a dezvoltării continue a relaţiilor bilaterale.
Centrul de presă a MAI
26 octombrie 2009