„Salvăm prin Instruire”, campanie de informare a tinerii generații

La data de 27 februarie 2020, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI a lansat o Campanie de informare destinată informării și pregătirii copiilor în situații de risc, cu genericul „Salvăm prin Instruire”. Evenimentul a avut loc în incinta “Şcolii Securităţii” din cadrul IGSU al MAI, cu participarea conducerii Ministerului, angajații subdiviziunii menționate și elevi.

 

La deschidere, ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu a menţionat despre utilitatea instruirilor și informării copiilor, dar şi formarea acestora în domeniul acordării primului ajutor. Totodată, specificând că, odată cu obţinerea noilor deprinderi, adolescenţii ar putea salva vieţi şi ar acorda ajutor semenilor și nu în ultimul rând, vor fi mai protejați de riscuri.

 

Astfel, angajaţii IGSU au pregătit trei ateliere de lucru pentru elevi. Aici copii au urmărit activitatea pompierilor şi paramedicilor la lichidarea consecinţelor unui accident rutier, au monitorizat acţiunile de salvare a specialiştilor în caz de înec, dar şi au testat manevrele de resuscitare în caz de stop cardiac.

 

Potrivit organizatorilor, în cadrul activităţilor de informare şi instruire, elevii instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a cunoaşte mai multe despre bazele securităţii vieţii, familiarizându-se cu tehnici necesare de acordare a primului ajutor calificat în cazul situațiilor de risc.

 

Cunoştinţele teoretice dar şi practice în şcoli vor fi prezentate de paramedicii SMURD din cadrul IGSU, iar prioritar lecțiilor vor fi focusate pe acţiuni de prim ajutor calificat în caz de incendii, accidente de circulaţie, dar şi salvarea persoanelor de la înec.

 

Menționăm că în cadrul Campaniei vor fi instruiți elevii claselor a IX - XII - a din cadrul instituţiilor de învățământ din ţară, iar ulterior aceștia vor participa la ateliere de prim ajutor calificat. Aceasta se va desfășura în zonele de nord, centru şi sud ale ţării şi va dura până la începerea vacanţei de vară a elevilor.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 28 Feb 2020 - 08:48