Republica Moldova şi România au semnat astăzi Acordul de cooperare pentru acordarea de sprijin reciproc în cazul producerii unor dezastre

Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu şi omologul său român, Gabriel Berca, au semnat astăzi, la Iaşi, Acordul privind cooperarea şi ajutorul reciproc în cazul producerii dezastrelor. Documentul a fost semnat în contextul unei şedinţe comune între Guvernul Republicii Moldova şi cel al României, dar şi la prima întâlnire dintre ministrul Roibu şi omologul său, Gabriel Berca, numit recent în această funcţie.

Documentul reglementează principiile şi modalităţile tehnice de desfăşurare a acţiunilor de prognozare, prevenire, pregătire, protecţie şi intervenţie, în scopul localizării, limitării şi înlăturării efectelor calamităţilor naturale, avariilor industriale şi/sau ale catastrofelor, într-o manieră armonizată cu cerinţele şi recomandările privind cooperarea internaţională în materie.

Potrivit Acordului, Republica Moldova şi România îşi vor acorda, la cerere, ajutor reciproc în cazul iminenţei sau producerii unor dezastre, ale căror efecte nu pot fi limitate sau înlăturate în totalitate prin eforturile şi mijloacele uneia dintre părţi. Astfel, ajutorul va fi acordat prin punerea la dispoziţie a părţii solicitante de echipamente şi echipe de acordare a ajutorului, trimiterea de ajutoare, căutarea, salvarea şi alte acţiuni de urgenţă care ar urma să fie efectuate în cazul producerii unor dezastre, în scopul salvării vieţilor omeneşti, protejarea sănătăţii populaţiei, limitarea daunelor ecologice, a pierderilor materiale şi culturale.

Direcția informare și relații publice
3 martie 2012

 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:36