Reprezentanţii misiunii de monitorizare a Programului de contracarare a traficului de persoane în vizită la Ministerul Afacerilor Interne
La data de 13 septembrie 2011, în incinta Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o întrevedere ai angajaţilor Secţiei Minori a Direcţiei generale poliţie ordine publică cu reprezentanţii misiunii de monitorizare a Programului de contracarare a traficului de persoane pentru anii 2009-2011.
Obiectivul de bază al acestui Program îl constituie identificarea şi protecţia persoanelor traficate, precum şi consolidarea eforturilor structurilor de stat în vederea prevenirii acestui fenomen, prin dezvoltarea parteneriatului durabil cu instituţiile de drept, în special cu Ministerul Afacerilor Interne şi subdiviziunile acestuia.
Proiectul în cauză este implementat în Republica Moldova de către Ministerul Afacerilor Interne, de comun cu Centrul Internaţional „La Strada”, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcii.
În cadrul vizitei oaspeţii au fost informaţi despre problemele existente în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane şi măsurile întreprinse de către Ministerul Afacerilor Interne, pentru combaterea acestui flagel.
În contextul dat, reprezentantul Secţiei Minori a Direcţiei generale poliţie ordine publică, a prezentat iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne de creare a încăperilor de audiere a minorilor, conform standardelor europene, ce va asigura protecţia drepturilor copiilor ajunşi în contact cu justiţia.
Reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcii a apreciat înalt rezultatele obţinute şi nivelul de pregătire profesională al angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne, menţionând că Guvernul ţării sale acordă un interes sporit consolidării capacităţilor de combatere a traficului de persoane în statele din regiune, în special în Moldova, Ucraina şi Belarusia.
De asemenea, a menţionat faptul că Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcii examinează posibilitatea extinderii Programului încă pentru doi ani, pentru perioada 2012-2013.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
13 septembrie 2011

