Reforma MAI: Contribuţia demilitarizării instituţiei la procesul de reformare (V)

Procesul de demilitarizare al Ministerului Afacerilor Interne şi al poliţiei, în general, va contribui la:

1) depolitizarea conducerii poliţiei, prin stabilirea unui mandat strict determinat pentru şeful poliţiei pe o durată de 5 ani, care va depăşi mandatul Guvernului. Va fi stabilită o procedură clar definită de numire şi eliberare din funcţie a acestuia, fapt ce va asigura profesionalismul şi continuitatea în exercitarea sarcinilor poliţiei; se va fixa responsabilitatea acestuia în faţa Guvernului, Parlamentului şi a societăţii civile;

2) limitarea numărului de funcţionari care, de jure, beneficiază de statutul de poliţist, iar în realitate nu îndeplinesc atribuţii poliţieneşti. În lista acestora intră angajaţii în poliţie care realizează astăzi atribuţii în domeniul economico-financiar, logistic, de instruire, medical, de resurse umane, de asistenţă juridică, precum şi alte categorii de funcţii;

3) micşorarea numărului de poliţişti – doar persoanele care vor avea atribuţii poliţieneşti vor beneficia de statutul de poliţist.
Aceste reforme vor permite soluţionarea problemelor de protecţie socială şi de motivare a poliţistului, cum ar fi salarii sporite, asigurarea cu spaţiu locativ de serviciu, condiţii normale şi eficiente de lucru.

Preluarea de către carabinieri, integral, a funcţiei de asigurare şi restabilire a ordinii publice va oferi posibilitatea excluderii dublării de competenţe şi de atribuţii între poliţie şi carabinieri. Poliţia se va ocupa doar de investigarea infracţiunilor şi constatarea contravenţiilor; carabinierii vor fi antrenaţi doar în acţiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice. Astfel, va spori nivelul profesionist al carabinierilor în soluţionarea problemelor de ordine publică şi, corespunzător, al poliţiştilor în contracararea fenomenului infracţional.

În acest mod, se va evita dublarea cheltuielilor bugetare pentru două structuri (poliţie şi carabinieri) care exercită unele şi aceleaşi atribuţii – de asigurare şi restabilire a ordinii publice – aşa cum este situaţia la momentul de faţă.

Reforma Ministerului Afacerilor Interne va contribui şi la îmbunătăţirea serviciilor oferite populaţiei. Astfel, la apelul cetăţenilor va reacţiona prompt atât echipajul carabinierilor cât şi al poliţiştilor care se va afla cel mai apropiat de locul faptei, indiferent din ce unitate face parte (inclusiv indiferent din ce raion), ceea ce le va permite oamenilor legii să ajungă în timp util la faţa locului, să documenteze cazul, să investigeze infracţiunea şi să reţină infractorii pe urme fierbinţi.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
5 aprilie 2011
 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:33