Polițiștii din Ialoveni au studiat principiile asigurării siguranţei comunitare în cadrul programului „Supravegherea de vecinătate”

În perioada 30-31 martie curent, angajaţii Direcţiei securitate publică şi Inspectoratului de poliţie Ialoveni a Inspectoratului General al Poliţiei, au desfăşurat primul atelier de instruire cu genericul „Dezvoltarea Securităţii Comunitare în zonele rurale din Moldova”.

Evenimentul face parte din cadrul proiectului implementat de Asociația Obștească ”Eco-Răzeni”, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei şi susţinut de Inspectoratul General al Poliţiei, avînd drept scop abordarea practicilor estoniene în domeniul asigurării securităţii comunitare şi aplicarea acestora în zonele rurale din Republica Moldova.

Astfel, activităţile desfăşurate în cadrul atelierului au avut drept scop instruirea coordonatorilor locali care vor acorda asistenţă informaţională cetăţenilor în procesul de creare a sectoarelor de supraveghere de vecinătate.

În urma implementării proiectului „Supraveghere de vecinătate” sunt aşteptate;

- scăderea nivelului infracţional în zonele supravegheate;

- îmbunătăţirea comunicării între vecini, autorităţile administraţiei publice locale şi poliţie;

- amplificarea sentimentului de siguranţă în rîndul beneficiarilor supravegherii de vecinătate;

- ridicarea nivelului de cunoştinţe despre societate şi siguranţă în rîndul membrilor comunităţii.

- creşterea nivelului de încredere, promovării imaginii pozitive în rîndul cetăţenilor despre activitatea Poliţie.

Totodată, „Supravegherea de Vecinătate” este un model econom şi eficient, bazat pe sentimentul de solidaritate comunitară şi ajutor reciproc, conceput pentru a spori gradul de securitate şi prevenire a infracţionalităţii la nivel de comunitate.

Activitatea „Supravegherii de Vecinătate” nu necesită cheltuieli considerabile şi se justifică în timp prin diminuarea consecinţelor faptelor infracţionale şi cheltuielilor aferente acestora atît cu procedurile judiciare, cît şi cu serviciile poliţieneşti suportate anual de către bugetul de stat şi cetăţeni.

5 aprilie 2013

  

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:40