Perfecţionarea cadrului legislativ ce reglementează activitatea Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale al MAI – de o importanță primordială

Reformarea Ministerul Afacerilor Interne, în vederea armonizării cadrului instituţional, organizaţional şi funcţional al insituției, necesită reevaluarea cadrului legislativ existent şi elaborarea noilor legi care vor reglementa activitatea instituţiei, racordată la necesităţile comunităţii şi standardele europene.

Cadrul normativ existent a fost elaborat în ani 90 ai secolului trecut şi este deja depăşit din punct de vedere moral şi, în mare parte, incapabil să asigure implementarea reformei conceptuale şi structurale a Ministerului Afacerilor Interne, conform rigorilor timpului. Din aceste considerente se impune necesitatea elaborării şi adoptării, în regim de urgenţă, a unor acte legislative care să reglementeze, pe bază de principii moderne şi democratice, activitatea subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, de o importanţă primordială pentru activitatea Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale al MAI este perfecţionarea cadrului legislativ şi anume aprobarea a 4 proiecte de Hotărâri de Guvern:

– proiectul modificării HG nr. 461 din 24.03.2007 „pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului special în cadrul SPC şi SE”, care se află în stadie de avizare;

– proiectul modificării HG nr. 282 din 14.03.2005 „pentru aprobarea Regulamentului cu privire la instruirea în domeniul protecţiei civile”, care se află în stadiu de examinare la Ministerul Justiţiei;

– proiectul modificării HG nr. 78 din 21.02.1994 „cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi îndemnizaţiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi sistemului penitenciar”, care se află în stadiu de examinare la Ministerul Justiţiei;

– proiectul modificării HG nr. 961 din 21.08.2006 „cu privire la aprobarea Regulamentului reţelei naţionale de observare şi control de laborator asupra contaminării mediului înconjurător cu substanţe radioactive, otrăvitoare, puternic toxice şi agenţi biologici”, care se află la stadia de pregătire pentru remiterea către Guvern spre aprobare.

În acest context, urmează a fi modificate şi alte acte normative care reglementează activitatea altor subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne.

Direcția informare și relații publice a MAI,
03 august 2011
 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:34