Ministrul Alexei Roibu a avut o întrevedere oficială cu Şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău
În după amiaza zilei de ieri, ministrul afacerilor interne Alexei Roibu a avut o întrevedere cu şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, domnul Ulvi Akhundlu.
Ministrul i-a adresat înaltului oaspete felicitări cu ocazia numirii în funcţie, a mulţumit pentru proiectele organizate în cadrul Consiliului Europei şi cele ce urmează să fie desfăşurate pe parcursul anului curent.
Domnul Akhundlu a reiterat acţiunile care vor fi derulate în anul curent: Conferinţa privind reformarea MAI; seminare de instruire privind utilizarea forţei în cadrul mulţimilor în masă; cascade de instruire în teritoriu pentru ofiţerii de poliţie în vederea eradicării torturii şi impunităţii etc.
Totodată, dumnealui a apreciat înalt realizarea programelor comune ale Comisiei Europene şi Consiliului Europei cu implicarea MAI.
În cadrul discuţiilor purtate, conducerea MAI a menţionat interesul pentru continuitatea colaborării cu prestigioasa organizaţie şi a subliniat necesitatea oferirii asistenţei sale în continuare.
Întrevederea bilaterală s-a axat pe acţiunile de colaborare comune, reforma instituţională, schimbul de experienţă şi alte subiecte relevante.
Ministrul a împărtăşit viziunea proprie privind reformarea poliţiei în sensul transformării acesteia dintr-un organ armat într-un serviciu în folosul societăţii şi axarea pe soluţionarea problemelor populaţiei. Totodată, a notat că Planul de reformare a MAI este ambiţios, dar transparent privind aşteptările acestuia.
Această viziune a fost împărtăşită de şeful Oficiului Consiliului Europei în Chişinău, care a studiat acest document şi a subliniat că termenii de realizare sunt foarte restrânşi pentru implementarea reformei, dar crearea noului model va îmbunătăţi considerabil eficienţa activităţii MAI şi va corespunde standardelor europene.
Ulvi Akhundlu a adus la cunoştinţa Ministrului Roibu despre eforturile depuse pentru prelungirea Programul Consiliului Europei în Chişinău pe un termen suplimentar de 6 luni, care ar mai putea include şi alte activităţi.
Ministrul s-a arătat interesat de dezvoltarea segmentului comunicării externe a MAI, acceptat şi de Şeful Oficiului, care a promis examinarea acestui subiect pentru o nouă activitate comună de colaborare.
Un alt subiect de pe agenda întrevederii a fost renovarea Izolatorului de Detenţie Provizorie a Comisariatului General de Poliţie Chişinău, care să întrunească condiţiile şi standardele europene de detenţie.
Ministrul afacerilor interne a reiterat disponibilitatea participării la activităţile organizate sub egida Consiliului Europei.
Direcţia Informare şi Relaţii cu Publicul,
14 aprilie 2011