Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean a participat la cea de-a XVI-a reuniune a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană

Astăzi, 26 iunie 2014, ministrul Dorin Recean a participat în componenţa delegaţiei oficiale a Republicii Moldova, condusă de Prim-ministru, Iurie Leancă, la cea de-a XVI-a reuniune a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană, care s-a desfăşurat la Bruxelles, Regatul Belgiei.

La eveniment au participat mai mulţi miniştri moldoveni şi oficiali europeni. În cadrul întrevederii au fost analizate progresele înregistrate de Republica Moldova în relaţia cu Uniunea Europeană şi au fost stabilite obiectivele pentru perioada următoare.

În conformitate cu agenda reuniunii, aceasta a fost axată pe abordarea diferitor subiecte, precum democraţia, statul de drept, drepturile omului, cooperarea în domeniul economic, domeniile aferente sectorului justiţie, libertate şi securitate, inclusiv managementul frontierei şi cooperarea cu Misiunea EUBAM.

Reieşind din specificul subiectelor discutate, ministrul de Interne, a cuprins mai multe domenii, prezentând ultimele evoluţii în reforma sectorului justiţiei, anticorupţiei, reformei MAI, evoluţiile în urma liberalizării regimului de vize cu UE, dar şi alte aspecte relevante reuniunii.

Totodată, în cadrul vizitei menţionate, la data de 27 iunie 2014, Dorin Recean va participa la Ceremonia de semnare a Acordului de Asociere dintre RM şi UE.

 

 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:43