Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu a avut o întrevedere la Sofia cu directorul Europol, Robert Wainwright
Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu a avut o întrevedere bilaterală cu directorul Oficiului European de Poliţie (Europol), Robert Wainwright. Întâlnirea a avut loc în cadrul lucrărilor Forului de la Salzburg, organizat în Capitala bulgară Sofia, în perioada 16-17 noiembrie.
În cadrul dialogului ministrul Roibu a reiterat angajamentul de cooperare activă şi multilaterală cu Europol, dar şi de a accelera procedura de negociere şi semnare a Acordului Operaţional dintre Republica Moldova şi Europol. Acest fapt va lansa un nou nivel de cooperare dintre organele de drept din Republica Moldova şi cele din statele-membre ale UE prin intermediul Europol.
La rândul său, directorul Europol a subliniat că Republica Moldova se află în lista statelor prioritare, cu care se doreşte îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale. Oficialul a menţionat că decizia în acest sens aparţine organismelor europene, care împuternicesc Europolul de a coopera cu statele-terţe.
Totodată, oficialul european s-a arătat disponibil de a asigura detaşarea unui ofiţer de legătură al Republicii Moldova la Europol, fapt care a fost susţinut de ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, care a adăugat că deja este elaborat un acord, privind detaşarea acestui ofiţer.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
16 noiembrie 2011