Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, a avut o întrevedere cu reprezentanţii MTIAD

 Delegaţia Asociaţiei Businessmanilor din Turcia şi Moldova, condusă de preşedintele Abdurrahman Sezis, a efectuat ieri, 24 octombrie, o vizită la Ministerul Afacerilor Interne.

Oaspeţii au informat ministrul Afacerilor Interne despre activitatea şi scopurile de bază ale Asociaţiei Businessmanilor din Turcia şi Moldova. Reprezentanţii MTIAD au menţionat ca îşi doresc consolidarea şi creştea investiţiilor cetăţenilor turci în Republica Moldova, şi propun, în acest context, colaborarea cu Ministerului Afacerilor Interne şi subdiviziunile specializate ale acestuia, în vederea lichidării excesului de birocratizare, în procesul de perfectare a actelor, în conformitate cu legislaţia RM, pentru buna desfăşurare a activităţii oamenilor de afaceri din Turcia, cu intenţia de a investi în ţara noastră.

Ministrul Roibu, la rândul său, a informat reprezentanţii MTIAD despre procesul de reformă al Ministerului Afacerilor Interne, menţionând disponibilitatea colaborării, pentru înlăturarea obstacolelor ce stau în calea bunei desfăşurări a activităţii businessmanilor turci, cu condiţia respectării legislaţiei Republicii Moldova. Mai mult, Alexei Roibu a salutat iniţiativa antreprenorilor turci de a conlucra cu MAI şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru activitatea investitorilor.

Ambele părţi au convenit să colaboreze, în baza responsabilităţii reciproce, în scopul creării bunelor condiţii de activitate pentru businessmanii străini în limitele legislaţiei în vigoare.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
25 octombrie 2011

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:35