Ministerul Afacerilor Interne vine în ajutorul cetățenilor, instalând corturi de reabilitare în mun. Chișinău
Începând cu ziua de astăzi, 1 februarie, Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne, va instala, în mun. Chișinău, 10 puncte de reabilitare pentru persoanele expuse temperaturilor scăzute de afară. Instalarea acestor corturi vine din necesitatea preîntâmpinării cazurilor de hipotermie în rândurile populaţiei, în contextul temperaturilor joase.
Primele puncte de reabilitare vor fi instalate pe str. Calea Ieşilor nr. 3, str. Aleea Gării- Gara Ferată şi în apropierea Pieţei Centrale. Alte şapte (7) corturi urmează să fie instalate pe parcurs, în alte puncte strategice, cu aglomeraţie de persoane.
Puncte de reabilitare for fi instalate și în mun. Bălți (3), Cahul și Comrat câte unul, precum și în alte localități, în dependență de situația creată.
În cadrul punctelor de reabilitare, angajaţii MAI vor oferi oamenilor apă potabilă, ceai şi posibilitatea de a se încălzi. Corturile vor fi încălzite cu generatoare, iar temperatura nu va fi mai mică de 15 grade. Cetățenii vor putea beneficia de aceste îngrijiri zilnic, începând cu ora 8.00.
Direcția informare și relații cu publicul,
1 februarie 2012


