Ministerul Afacerilor Interne iniţiază procesul de elaborare a proiectului Legii cu privire la prevenţie.

Una din priorităţile actuale ale reformelor politice şi sociale din Republica Moldova este prevenirea criminalităţii. Evoluţia generală a societăţii şi dinamica situaţiei operative, caracterizată prin perpetuarea faptelor infracţionale care pun în pericol viata şi integritatea persoanei, avutul public şi privat, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, impun reevaluarea şi aprofundarea reformei la nivelul structurilor şi componentelor abilitate în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.
Ministerul Afacerilor Interne, ca autoritate a administraţiei publice centrale de specialitate, exercita în conformitate cu legea atribuţiile ce i se revin, privind respectarea ordinii publice, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a proprietăţii publice şi private, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, contribuind prin întreaga sa activitate la apărarea democraţiei constituţionale, suveranităţii, unităţii şi integrităţii teritoriale ale ţării. Având în vedere aceste premise, o strategie de prevenire a criminalităţii se impune în mod firesc ca o prioritate naţională.
În contextul faptelor expuse, necesitatea elaborării unui act legislativ (Legea cu privire la prevenţie) cu un plan de acţiuni concretizat în acest domeniu, prin antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale, organizaţiilor neguvernamentale, societăţii civile şi formaţiunilor obşteşti, în procesul de prevenire şi curmare a fenomenului infracţional, contravenţional şi a altor acţiuni antisociale, reprezintă un aspect de planificare pe termen mediu, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne în baza delimitărilor conceptuale instituţionale în domeniu, evaluează starea actuală infracţională şi factorii de risc, formulează principiile şi direcţiile prioritare de acţiune, prevede resursele necesare pentru menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii de drept şi stabileşte responsabilităţile forţelor de ordine publică.
Oportunitatea elaborării actului legislativ este determinată de conştientizarea imposibilităţii de a dezrădăcina criminalitatea, doar prin aplicarea unei noi abordări a acestui fenomen, în special a îmbinării acţiunilor de prevenire cu cele de depistare, instrumentare şi sancţionare.
Scopul prezentei legi constă în reducerea fenomenului infracţional şi antisocial în Republica Moldova, pentru a nu periclita statul de drept şi democraţia, cît şi neadmiterea impedimentelor în cadrul dezvoltării economice şi sociale a ţării, la elaborarea căreia s-a ţinut cont atât de experienţa naţională în domeniu, cît şi de practica unor alte ţări cum, ar fi: România, Federaţia Rusă, Franţa, Belgia, etc., precum şi de cerinţele şi recomandările organismelor internaţionale.
În funcţie de situaţia operativă şi de resursele alocate, strategia stabileşte structura, misiunile forţelor componente de ordine şi siguranţă publica în sistem dual, logistica, modul de conducere şi cooperare a acestor forţe
Reieşind din necesitatea apărută, solicităm concursul societăţii civile la elaborare prezentului act legislativ, prin înaintarea propunerilor şi opiniilor la e-mail: www.soosdp@mail.ru.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:31