Mesajul de felicitare al ministrului Afacerilor Interne, Dorin RECEAN, cu ocazia Zilei Poliţiei Naţionale 2012
Domnilor ofiţeri şi subofiţeri,
stimaţi veterani şi angajaţi ai Poliției
Cu ocazia aniversării a XXII-a de la formarea Poliţiei Republicii Moldova vă adresez sincere felicitări şi îmi exprim profunda recunoştinţă pentru eforturile depuse la asigurarea ordinii de drept şi succesele obţinute, pe parcursul anilor.
Dumneavoastră îndepliniţi cea mai nobilă misiune în stat - apăraţi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului, asiguraţi liniştea şi ordinea în societate. Efortul consecvent depus la combaterea elementelor criminale, faptele bune, grija faţă de oameni, curajul şi profesionismul este latura frumoasă a serviciului realizat în interesul comunităţii.
Pe parcursul acestor ani, cu toţii împreună şi fiecare în parte, am demonstrat că suntem conştienţi de obligaţiunile şi responsabilităţile pe care le îndeplinim: permanent am fost implicaţi în evenimentele şi acţiunile importante, asumându-ne riscurile, atunci când a trebuit să-i ajutăm pe cei în pericol, iar sacrificiul adus pentru apărarea Independenţei şi Suveranităţii Republicii Moldova e cea mai elocventă dovadă în acest sens.
Apreciez înalt profesionalismul, consecvenţa cu care desfăşuraţi activitatea zilnică şi în special implicarea în procesul de reformare, modernizare şi redefinire a statutului profesiei de poliţist; devotamentul faţă de lege şi cetăţeni; respectul faţă de valorile democratice, pentru care cei mai destoinici fii ai neamului şi-au sacrificat viaţa pe timp de pace.
Contez pe suportul şi motivaţia dumneavoastră pentru a moderniza sistemul Afacerilor Interne. Toţi avem nevoie de suportul și încrederea cetățenilor în acest proces. Cu suportul poliţiştilor şi încrederea cetăţenilor orice iniţiativă demnă poate fi realizată cu succes.
Cu prilejul aniversării a XXII-a de la fondarea Poliţiei Republicii Moldova, adresez poliţiştilor din Moldova cele mai sincere urări de sănătate şi îmi exprim recunoştinţa faţă de veteranii poliţiei, pentru munca pe care au desfăşurat-o în interesul societăţii. Vă doresc tuturor, precum şi celor apropiaţi, realizări profesionale şi succese. La mulţi ani!