Mecanisme de sporire a siguranței pentru copiii refugiați din Ucraina
Secretarul de stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin, a efectuat astăzi, 31 martie, o vizită de lucru la punctul de trecere a frontierei Palanca. Scopul vizitei a fost monitorizarea mecanismelor de protecție a copiilor, ce se refugiază în Republica Moldova din zonele afectate de războiul din Ucraina.
Precizăm că, în doar într-o lună de război, cifrele UNICEF arată că în Ucraina, conflictul armat a dus la strămutarea a 4,3 milioane de copii – mai mult de jumătate din populația de copii estimată a țării. Aceasta include peste 1,8 milioane de copii, care au intrat în țările vecine ca refugiați, printre care și Republica Moldova.
În cadrul vizitei de monitorizare, au fost puse in discuție procedurile de conlucrare eficientă între angajații subdiviziunilor MAI, autoritățile tutelare și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale.
La finalul vizitei, Secretarul de stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin, a susținut un briefing de presă, în cadrul căruia a vorbit despre acțiunile întreprinse și situația actuală.
Astfel, Ministerul Afacerilor Interne, în comun cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, au elaborat un mecanism mai amplu de protecție a copiilor refugiați în Republica Moldova. Mecanismul presupune crearea echipelor multidisciplinare, ce vor activa în punctele de trecere a frontierei de stat. Componența acestora este formată din polițiști de fronieră, ofițeri ai Biroului Migrație și Azil, asistenții sociali și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, specializate în protecția drepturilor copiilor.
Menirea acestor echipe este excluderea riscului traficului de copii printre copiii, care intră în Republica Moldova neînsoțiți, fie însoțiți de persoane, care nu pot prezenta dovada legală a relației pe care o au cu copilul pe care îl însoțesc.
La moment, acest mecanism este implementat la PTF Palanca și Otaci. Acesta se dovedește a fi unul benefic, datorită faptului că serviciul este disponibil 24/24. Dacă un copil neînsoțit intră pe teritoriul Republicii Moldova pe timp de noapte, după verificările de rigoare, care sunt efectuate de Poliția de frontieră, el este referit la specialistul responsabil de protecția copilului, care ulterior face un interviu de protecție, pentru a evalua potențialele riscuri și necesități.
În cazul în care copilul nu are nevoie de plasament, dar documentele de însoțire legală lipsesc, acesta este documentat corespunzător, astfel încât la ieșirea din Republica Moldova, să fie asigurată protecția juridică, ce poate fi monitorizată între adultul care însoțește minorul și copilul însoțit.
La fel, secretarul de stat, Daniella Misail-Nichitin, a menționat că se dorește extinderea echipelor la nivel național, iar aceste echipe multidisciplinare de protecție a copilului urmează să fie replicate în toate punctele de trecere a frontierei. În acest fel, va fi asigurată protecția copiilor – atât la ieșire, cât și la intrarea în Republica Moldova.
„Când vorbim sau acționăm în interesul suprem al copilului, nu putem să ne limităm doar la mandatul MAI. Din acest motiv, am inițiat extinderea mecanismului de protecție și mulțumim colegilor din echipa guvernului și partenerilor ministerului pentru acest front comun. Este vorba de o abordare complexă, sistemică, multidisciplinară, cu eforturi coordonate a MAI, MMPS dar și a partenerilor noștri UNICEF și organizațiilor neguvernamentale, care s-au implicat în gestionarea acestei crize. Împreună putem asigura o protecție corespunzătoare, conformă tuturor standardelor internaționale”, a conchis Daniella Misail-Nichitin, Secretar de stat al MAI.
De asemenea, în 4 săptămâni de criză, numărul copiilor nou-născuți care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova este echivalent cu cifra anuală de nașteri înregistrată la nivel național.
Link spre briefing-ul de presă: https://bit.ly/3NB1nlK