Măsuri de securitate în timpul meciului de fotbal, dintre selecționatele Moldovei și Angliei

Începând cu data de 4 septembrie, poliția, în special angajații Direcției Generale Poliție Ordine Publică, au inițiat diverse acțiuni de prevenție, pentru asigurarea bunei desfășurări a meciului de fotbal dintre selecționatele Moldovei și Angliei. Acesta se va desfășura vineri, 7 septembrie, pe stadionul Zimbru din capitală.

În cadrul unei conferințe de presă, șeful DGPOP, Marin Maxian, a declarat că poliția este pregătită să asigure, să mențină și, dacă va fi necesar, să restabilească ordinea publică, în timpul meciului de vineri.

Marin Maxian a oferit și detalii, referitoare la măsurile sporite de securitate, din timpul evenimentului din 7 septembrie. Potrivit lui, circulația transportului public electric va fi sistată, începând cu ora 17:00, pe bd. Dacia, pe segmentul dintre str. Burebista și bd. Cuza Vodă. Astfel, troleibuzele vor ocoli zona, pe str. Independenței. Mai mult, Poliția Rutieră va interzice parcarea automobilelor pe același segment de drum, pe ambele sensuri de deplasare.

Începând cu ora 19:00, în adiacentul stadionului vor fi amplasate echipele de polițiști, care vor asigura buna desfășurare a meciului. Mai mult, în zona de intrare pe stadion, vor fi amplasate două filtre de acces (str. Butucului și str. Burebista), iar polițiștii vor verifica suporterii, dar și persoanele care vor dori să intre pe stadion.

Accesul în arena sportivă a persoanelor ce au supra lor arme de foc, arme albe, obiecte metalice sau ascuțite, va fi interzis. Mai mult, nu vor putea intra pe stadion și persoanele aflate în stare de ebrietate, sau cei, care vor avea asupra lor băuturi alcoolice, sau răcoritoare în sticle, sau alte vase. Pe interiorul stadionului, băuturile vor fi comercializate în vase din plastic, deschise, din motive de securitate.

Peste 1.200 de angajați ai MAI vor asigura ordinea publică pe interiorul stadionului, dar și în afara acestuia. Mai mult, cinci polițiști britanici, ajunși deja la Chișinău, vor acorda suport colegilor moldoveni. Aceștia vor urmări cei peste 180 de suporteri, sosiți din Marea Britanie.

Poliția face un apel către cei care vor dori să urmărească meciul de vineri de pe tribunele stadionului Zimbru, să se conformeze cerințelor legale ale polițiștilor, să respecte restricțiile impuse și să nu vină în zona de securitate cu arme de foc, sau alte obiecte interzise, enumărate mai sus.

Angajații MAI vor depune efort maxim pentru asigurarea ordinii publice și bunei desfășurări a meciului dintre selecționatele Moldovei și Angliei.
 

Direcţia informare şi relaţii publice
06 septembrie 2012

 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:38