Marcel Trudov clasat pe locul III la Campionatul European, a fost felicitat de ministrul afacerilor interne
Marcel Trudov, membru al Clubului Sportiv Central „Dinamo”, şef de patrulă în Brigada nr. 1 mobil-operativă a Companiei cu destinaţie specială a Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne, multicampion al RM, campion şi premiant la diverse turnee internaţionale, a reprezentat ţara noastră la Campionatul Europei la judo (seniori), care a avut loc în perioada 23-27 aprilie curent, în oraşul Tibilisi, Georgia. Sportivul s-a plasat pe locul trei, cucerind medalia de bronz, înscriind în performanţele internaţionale la această probă Republica Moldova.
Cu acest prilej, astăzi, 30 aprilie 2009, în sala de protocol a Ministerului Afacerilor Interne, ministrul afacerilor interne domnul Gheorghe Papuc a avut o întrevedere cu judocanul.
Manifestaţia a demarat cu discursul de felicitare al ministrului care a menţionat importanţa majoră a succesului obţinut de Trudov atît pentru ţară şi, în special, pentru Ministerul de Interne. Domnul Papuc a susţinut că meritele sportivului se datorează insistenţei, răbdării şi bărbăţiei sale, dar nu în ultimul rînd, profesionalismului antrenorilor săi. De asemenea, domnul ministru i-a dorit pe viitor succese şi să reprezinte destoinic Republica Moldova şi Ministerul Afacerilor Interne la Campionatele Europene, Mondiale şi Olimpiade.
Pentru performanţa obţinută, sergentul Marcel Trudov, a fost avansat în grad de locotenent, conform unui ordin semnat de ministrul de interne.
Andrei Şumleanschi, viceministru al afacerilor interne, comandant al Departamentului Trupelor de Carabinieri a remarcat în alocuţiunea rostită importanţa medaliei cucerite: „Mobilizarea lui Marcel Trudov a fost exemplară. S-a făcut un nou pas în promovarea imagini ţării noastre prin sport”. La fel, viceministrul şi-a exprimat recunoştinţa pentru înscrierea conaţionalului nostru printre oamenii prolifici ai marelui sport.
Ion Bucur, şeful Clubului Sportiv Central „Dinamo”, prezent la eveniment a ţinut să menţioneze că este foarte important că după o pauză de opt ani am reuşit să intrăm din nou în cohorţa ţărilor care au obţinut medalii la judo. Totodată domnul Bucur a remarcat faptul că avem mulţi sportivi talentaţi şi că trebuie să-i susţinem deja în vederea pregătirilor de Olimpiada de la Londra din 2012.
La rândul său, Marcel Trudov a mulţumit conducerii MAI pentru susţinere şi cuvintele frumoase adresate, menţionând că şi în continuare va depune toate eforturile pentru a obţine rezultate notorii. Potrivit lui, cheia succesului este capacitatea de efort, dragoste de muncă şi, fireşte să iubeşti ceea ce faci.

Centrul de presă al MAI
30 aprilie 2009