MAI şi organizaţiile nonguvernamentale îşi unesc eforturile în domeniul protecţiei copiilor

La 6 decembrie 2012, Direcţia generală poliţie ordine publică a Departamentului poliţie a semnat un Acord de colaborare bilateral cu Asociaţia Obştească “Mamele pentru Viaţă”, în scopul unificării şi coordonării eforturilor în vederea protecţiei copiilor, precum şi diminuării numărului de încălcări ale normelor legale, comise de către aceştia.

Acest acord reprezintă un efort comun al părţilor semnatare de identificare a celor mai eficiente modele şi mijloace de cooperare, în scopul creării unei societăţi libere şi sigure, în care fiecare tînăr să fie un cetăţean activ.

Prin semnarea acestui document se optează pentru iniţierea activităţilor productive faţă de implicarea tinerilor şi motivarea acestora spre o participare activă, precum şi crearea unor condiţii favorabile pentru manifestarea potenţialului şi abilităţilor, în sfera culturală, socială şi educaţională.

Pe parcursul anului curent, Direcţia generală poliţie ordine publică al Departamentului poliţie a colaborat activ cu Asociaţia Obştească „Mamele pentru Viaţă”, desfăşurând în comun mai multe activităţi informativ-educative şi culturale, îndreptate spre socializarea copiilor/tinerilor prin intermediul metodelor educativ-sociale, care îi orientează spre un mod de viaţă sănătos.

Astfel, în perioada estivală 2012, a fost organizată şi desfăşurată campania de promovare a modului sănătos de viaţă, orientată la prevenirea şi combaterea viciilor sociale şi a violenţei, fiind instruiţi 2838 copii, din 19 tabere de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor şi adolescenţilor.

Odată cu începutul anului de studii 2012-2013 Direcţia generală poliţie ordine publică, de comun cu reprezentanţii AO „Mamele pentru Viaţă”, desfăşoară activităţi în cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar.

În preajma sărbătorilor de iarnă Părţile au iniţiat campania de informare a copiilor vis-a-vis de problema HIV/SIDA, daunele consumului de alcool şi substanţe narcotice, precum şi măsurile care urmează a fi întreprinse în scopul prevenirii victimizării copiilor în perioada vacanţei de iarnă.

Este datoria noastră comună, să creăm un viitor în care generaţia în creştere să nu sufere, iar drepturile şi securitatea acesteia să fie o prioritate.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
6 decembrie 2012

  

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:39