MAI își dorește o comunicare mai bună cu societatea civilă

Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, a semnat ordinul (nr. 193) cu privire la eficientizarea comunicării poliţiei cu autorităţile administraţiei publice, organizaţiile obşteşti şi societatea civilă pentru perioada anilor 2011 – 2012.

Prin acest document a fost aprobat Planul MAI de eficientizare a comunicării poliţiei cu societatea civilă pentru perioada 2011-2012, care urmărește scopul asigurării unui proces extensiv de consultare a opiniei publice asupra activităţii organelor afacerilor interne, inclusiv asupra procesului de reformare al MAI.

Totodată, Planul prevede îmbunătățirea mecanismului de cooperare între autorităţile publice şi societatea civilă, în conformitate cu prevederilor HP nr. 267 din 11.12.2008 „Pentru aprobarea Strategiei dezvoltării societăţii civile în anii 2009-2011”, HG nr. 179 din 23.03.2011 „Cu privire la aprobarea Planului de acţiuni al Guvernului pentru anii 2011-2014”, HG nr. 122 din 04.03.2011 „Cu privire la aprobarea Programului naţional de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize”,.

Direcția Informare și Relații Publice,
12 iulie 2011
 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:34