Întrevederea viceministrului Oleg Babin cu Kudrjavcev Jenő
Astăzi 14 aprilie curent, viceministrul de interne Oleg Babin a avut o întrevedere bilaterală cu Şeful adjunct al Misiunii din cadrul Ambasadei Ungariei la Chișinău, Kudrjavcev Jenő .
La 4 mai curent va avea loc Consiliul SELEC în cadrul căruia urmează să fie ales noul Director general al Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) iar, în acest sens, în cadrul şedinţei a fost prezentată candidatura reprezentantului din partea Ungariei.
Totodată, Kudrjavcev Jenő a transmis scrisoarea oficială din partea Ambasadei Ungariei pentru ministrul Afacerilor Interne, în vederea susţinerii candidatului din Ungaria pentru această funcţie.
Viceministrul de interne a subliniat despre cooperarea pe care MAI o are cu Ungaria, această ţară fiind un partener de încredere, dar şi despre rezultatele obţinute în urma acestor acţiuni de cooperare.
Astfel MAI susţine toate iniţiativele Ambasadei Ungariei la Chişinău şi este deschis spre oferirea oricărui suport în realizarea priorităţilor de viitor.
Discuţia a fost una constructivă şi deschisă, iar subiectele principale au fost cooperarea în domeniul proiectelor de dezvoltare internaţională şi schimbul continuu de experiențe și bune practici.