Întrevederea viceministrului Dorin Purice cu reprezentanții PNUD

Viceministrul Afacerilor Interne, Dorin Purice a avut astăzi, 10 octombrie 2017, o întrevedere cu delegația Programului  Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).  

 

Întrevederea a avut drept scop abordarea subiectelor ce vizează colaborarea între MAI şi Reprezentanţa ONU/PNUD, proiectele implementate în comun, precum şi identificarea necesităţilor de asistenţă şi colaborare în viitor.

 

Astfel, viceministrul Dorin Purice a  vorbit despre principalele progrese înregistrate în contextul reformei MAI, sarcinile și obiectivele de bază ale instituției, precum și prioritățile de viitor.

 

Totodată, reprezentantul local al PNUD, Ala Goncearova a exprimat disponibilitatea Programului de a oferi suportul necesar pe diferite segmente de activitate ale MAI, astfel încât să contribuie pro-activ la procesul de reformă a Poliției.   

 

La final părţile au accentuat importanţa continuării proiectelor de colaborare și înregistrării unui dialog constructiv și transparent, pentru sporirea rezultatelor progresive.

 

 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 10 Oct 2017 - 18:24