Întrevederea ministrului de Interne Dorin RECEAN cu directorul Oficiului Regional OIM din Viena pentru Europa de Sud - Est şi Asia Centrală
La data de 3 decembrie 2013, ministrul Afacerilor Interne Dorin RECEAN a avut o întrunire cu directorul Oficiului Regional a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) din Viena pentru Europa de Sud - Est şi Asia Centrală, Renate HELD.
În cadrul întîlnirii, dl Dorin RECEAN a menţionat importanţa consolidării cooperării în gestionarea fenomenului migraţional, managementul frontierei, prevenirea şi protecţia traficului de fiinţe umane etc.
De asemenea, ministru RECEAN a mai specificat că odată cu liberalizarea regimului de vize cu UE, vor exista noi provocări vis-a-vis de fluxurile migraţionale ceea ce va necesita consolidarea capacităţilor instituţionale în acest sens, iar suportul OIM va fi de bun augur pentru expertize, analiza riscurilor şi deficienţelor.
Dna HELD a menţionat că vizita dată are loc în contextul familiarizării cu activitatea reprezentanţei Misiunii OIM în Moldova, dar şi în vederea stabilirii unor contacte directe cu partenerii din regiune în vederea identificării posibilelor domenii de asistenţă. Oficialul a mai subliniat că apreciază dialogul intens între Misiunea OIM şi MAI, iar cooperarea fiind în permanentă ascensiune, iar proiectele implementate pînă în prezent denotă o credibilitate a actorilor implicaţi, precizînd că OIM va sprijini eforturile instituţiei în domeniile relevante mandatului Misiunii.
La finele reuniunii dna HELD a asigurat că OIM va rămîne şi în viitor partenerul MAI prin Misiunea sa din Chişinău, iar prin elaborarea unor strategii regionale va contribui la accesarea fondurilor reieşind din priorităţile Guvernului RM.
Dorin RECEAN a menţionat că relaţiile de parteneriat se vor intensifica şi pe viitor în vederea atingerii obiectivelor comune.