Întrevederea ministrului Alexei Roibu cu E.S. Phaedon Anastasiou

 Astăzi, 23 iunie 2011, ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, a avut o întrevedere cu noul Ambasador al Republicii Cipru în Republica Moldova, cu sediul la Praga, E.S. Phaedon Anastasiou.

Ministrul a felicitat oficialul cipriot cu investirea în funcţie, reiterând importanţa colaborării dintre Republica Moldova şi Republica Cipru, în contextul multitudinii de probleme existente care pot fi soluţionate numai prin acţiuni comune.

Alexei Roibu a trasat importanţa realizării următoarelor acţiuni prioritare: negocierea şi semnarea Protocolului între guvernele Republicii Moldova şi Republicii Cipru privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală; conlucrarea în vederea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, a traficului de persoane şi, respectiv, semnarea unor acorduri de cooperare în aceste domenii; preluarea practicilor cipriote de gestionare a fluxului migraţional, a traficului de persoane, de droguri, etc. în special din zonele necontrolate (Cipru de Nord). De asemenea, ministru a solicitat sprijin în procesul de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize.

La rândul său, E.S. Phaedon Anastasiou, a exprimat disponibilitatea Republicii Cipru, de a susţine Republica Moldova în aspiraţiile de integrare europeană, soluţionarea paşnică a diferendului transnistrian şi colaborarea pe diverse aspecte cu Ministerul Afacerilor Interne, în vederea soluţionării mai multor probleme de interes comun.

Ambasadorul a manifestat disponibilitatea de a urgenta procesul negocierii în ce priveşte implementarea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală şi totodată a înmânat ministrului afacerilor interne un proiect de acord în domeniul combaterii criminalităţii.

Direcția informare și relații publice,
23 iunie 2011
 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:34