Întrevederea Ministrului Afacerilor Interne cu Ambasadorul Thomas Guerber, Director al Centrului pentru Guvernarea Sectorului de Securitate (DCAF)

În cadrul vizitei de lucru la Geneva, Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a avut o întrevedere cu Ambasadorul Thomas Guerber, Director al Centrului pentru Guvernarea Sectorului de Securitate (DCAF).


Întrunirea a avut drept scop prezentarea constatărilor preliminare a Evaluării Strategice a stadiului dezvoltării în cadrul MAI. 


DCAF a oferit un răspuns prompt la solicitarea de a efectua Evaluarea Strategică a instituției, menționând deschiderea angajaților MAI în procesul de evaluare.


Un subiect important în cadrul întrevederii a fost reconfirmarea angajamentului și sprijinului expertizării în continuare a domeniilor de anticorupție, management strategic, management al resurselor umane și digitalizării. 


Directorul DCAF a manifestat interesul dezvoltării componentei de ordine și securitate publică, în special prin prisma interoperabilității și abordării integrate în contextul actualelor provocări, care subliniază importanța abordării unice a domeniului dat. 


Mai mult decât atât, a fost reiterat faptul că odată cu aprobarea Programului de Dezvoltare Strategică al MAI, DCAF este interesat în dezvoltarea unor proiecte și programe dedicate pe domeniul afacerilor interne.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 3 Dec 2021 - 14:04