Inaugurarea postului comunitar de pompieri voluntari în localitatea Pîrlița, raionul Ungheni

Pe 23 martie 2022, în comuna Pîrlița din raionul Ungheni a fost inaugurat un post comunitar de pompieri voluntari, care va deservi 18 sate învecinate, cu o populație totală de peste 20.000 de locuitori.

 

Postul de pompieri voluntari a fost construit din temelie și a fost dotat cu o autospecială și echipament necesar de intervenție, grație asistenței financiare a Agenției Austriece pentru Dezvoltare și contribuției financiare a Estoniei, autorităților publice locale și Consiliului Raional Ungheni, oferite în cadrul proiectului PNUD „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”. Costul total al investiției este de peste 169.000 euro.

 

Odată cu inaugurarea acestui post, pompierii voluntari vor putea ajunge mult mai rapid în localitățile îndepărtate, iar timpul de intervenție va putea fi redus până la 15 minute.

 

„Asistăm astăzi la un eveniment care reprezintă un model de conlucrare exemplară între instituțiile statului, organizațiile internaționale și cetățeni. Deschiderea stației de salvatori și pompieri voluntari din Pîrlița va contribui la diminuarea riscurilor de foc sau dezastre naturale pentru cca 20 mii cetățeni, fapt care va asigura un viitor mai protejat. Cu suportul partenerilor, Ministerul Afacerilor Interne va continua efortul de dezvoltare a capacităților subdiviziunilor MAI la nivel local”, a menționat Serghei Diaconu, Secretarul General al MAI.

 

„Cu ajutorul financiar al Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, au fost îmbunătățite capacitățile de gestionare a riscurilor climatice și dezastrelor la nivel comunitar, de prevenire și răspuns în timp util. Postul de pompieri pe care îl lansăm astăzi în comuna Pîrlița, raionul Ungheni, este unul dintre cele patru construite și echipate corespunzător cu sprijinul Austriei. Condițiile create în cadrul noilor posturi de pompieri, echipamentele performante furnizate, precum și pregătirea obținută vor ajuta pompierii să intervină operativ și eficient în caz de incendii sau alte situații de urgență”, a declarat Gunther Zimmer, consilier și șeful Biroului de Coordonare pentru Cooperare Tehnică, Ambasada Austriei la Chișinău.

 

Edificiul dispune de bucătărie, punct sanitar, sală de ședințe, toate amenajate cu mobilierul necesar, precum și de o boxă pentru păstrarea autospecialei și a echipamentului aferent.

 

„Acest post va fi inclus în schema de reacții la situații de urgență, respectiv toate apelurile care vor veni din localitatea Pîrlița și satele învecinate urmează a fi redirecționate la noul post de salvatori și pompieri. Toți pompierii voluntari din cadrul postului au fost instruiți de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru a efectua acțiuni de primă intervenție”, a menționat Șeful IGSU, Alexandru Oprea.

 

La stație vor activa 56 de pompieri voluntari, aleși din rândul localnicilor. Aceștia vor putea interveni prompt în caz de incendii și situații excepționale, până la venirea pompierilor profesioniști. Instruirea pompierilor voluntari a fost efectuată de specialiștii Centrului Republican de Instruire al IGSU, în baza unui curriculum de formare profesională specific pentru astfel de grupuri de intervenție, care a fost elaborat în cadrul proiectului. În total, la posturile de pompieri din satele Pîrlița, Baimaclia, Sărăteni și Sărata Galbenă vor activa aproximativ 180 de pompieri voluntari, femei și bărbați, care au beneficiat de formare profesională și instruiri practice.

 

„Incendiile nu devin întotdeauna urgențe, dar datorită frecvenței și permanenței apariției lor în viața de zi cu zi, pierderile pe care le provoacă reprezintă un risc serios pentru societate, economie și mediu. Pierderile umane și materiale cauzate de situații excepționale și incendii rămân semnificative. Din acest motiv, credem că dezvoltarea capacităților, în special la nivel local, și construirea unei culturi de prevenire, pregătire și răspuns la dezastre este un pilon al rezistenței de astăzi pentru a face față provocărilor de mâine”, a menționat Dima Al-Khatib, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.

 

În perioada 2019-2022, proiectul „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”, implementat de PNUD cu asistența financiară a Agenției Austriece pentru Dezvoltare și cu sprijinul financiar al Estoniei, contribuie la sporirea rezistenței și capacității de adaptare a comunităților rurale la schimbările climatice și dezastre prin îmbunătățirea infrastructurii de depozitare a apei și reabilitarea și dotarea posturilor locale de pompieri și salvatori din raioanele Cantemir, Criuleni, Hîncești, Leova și Ungheni. De asemenea, proiectul consolidează capacitățile factorilor de decizie și sporește nivelul de informare a populației locale din aceste cinci raioane cu privire la măsurile de reducere, prevenire și răspuns la schimbările climatice și riscul dezastrelor.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 23 Mart 2022 - 16:11