Înăsprirea sancţiunilor pentru infracţiunile săvârşite cu utilizarea tehnologiilor informaţionale – o normă europeană întru asigurarea securității cetățenilor Republicii Moldova

În urma declarațiilor de presă a ministrului de Interne, Alexandru Jizdan, după ședința Guvernului Republicii Moldova din 30 martie 2016, venim cu precizarea referitor la modificările şi completările legislative privind asigurarea securităţii informaţionale şi combaterea infracţiunilor săvârşite cu utilizarea tehnologiilor informaţionale, inclusiv a abuzului faţă de copii.

 

Dat fiind faptul că procesul de implementare a tehnologiilor informaționale în toate domeniile vieții economice, sociale și de altă natură ale Republicii Moldova au determinat evoluția fenomenului infracțional și extinderea acestuia asupra spațiului cibernetic, s-a constatat, în ultimii ani, că rețelele de calculatoare și informațiile electronice sunt folosite tot mai frecvent în scopuri criminale, iar materialele ce ar putea constitui probe ale acestor infracțiuni sunt stocate și transmise tot prin intermediul acestor rețele de către făptuitori.

 

Luând în considerație aspirațiile de integrare europeană și rigorile statului de drept în raport cu ameninţările actuale la securitatea informațională, procesul continuu de dezvoltare și modernizare a tehnologiilor, consolidarea forțelor orientate la prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în sectorul vizat a devenit o prioritate a procesului de guvernare în sectorul asigurării ordinii de drept.

 

Prin urmare, Proiectul va facilita realizarea obligațiunilor asumate odată cu ratificarea convențiilor internaţionale în domeniu, inclusiv prin excluderea unui șir de bariere de ordin legislativ în procesul de asigurare a securității informaționale de către organele abilitate.

 

Proiectul de lege urmărește ajustarea legislaţiei naţionale la cadrul juridic internațional, precum sunt  prevederile Codului Penal în scopul asigurării realizării politicii penale, reieşind din prevederile Protocolului facultativ la Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului referitor la vânzarea de copii, prostituţia şi pornografia infantilă, a Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică și a Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, precum şi a Directivei Parlamentului European privind combaterea abuzului sexual al copiilor.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 31 Mart 2016 - 08:46