Experiența Republicii Moldova în asigurarea siguranței rutiere, discutată la New York
În perioada 30 iunie-1 iulie 2022, Secretarul general al MAI, Serghei Diaconu, a efectuat o vizită de lucru la New York, unde a participat la reuniunea de nivel înalt, privind siguranța rutieră, cu genericul ,,Orizontul 2030 pentru siguranța rutieră: securizarea unei decade a acțiunii și livrabilelor”.
Pe parcursul vizitei, secretarul general a avut o serie de întrevederi cu mai mulți oficiali. Prima a fost cu Mihnea Drumea – consilier de stat al prim ministrului României. Subiectele de discuții s-au axat pe experiența ambelor state în prevenirea accidentelor rutiere. S-a menționat despre necesitatea abordării holistice a siguranței în trafic, cu implicarea tuturor instituțiilor guvernamentale. Oficialii au salutat buna cooperare între reprezentanții ambelor state și dialogul constructiv în eficientizarea activității pe domeniul afacerilor interne, în special în contextul regional actual.
În cadrul întrevederei cu viceprim-ministrul Luxemburgului, François Bausch, secretarul general a apreciat experiența Luxemburgului pe palierul siguranței rutiere. Oficialii au discutat despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova în urma războiului din Ucraina, menționând creșterea numărului de accidente rutiere cu 30% în ultimele luni din cauza afluxului mare de refugiați.
Serghei Diaconu a menționat eforturile Republicii Moldova de a deveni o centură de securitate pentru Europa, în acest context, solicitând asistență pe componenta de securitate, dar și un schimb de experiență și bune practici pe subiecte de interes comun. Viceprim-ministrul Luxemburgului a spus că va identifica, la nivel național, cum poate fi ajutată Republica Moldova prin intermediul MAI și MIDR. Totodată, François Bausch s-a arătat interesat să aibă o deplasare în Moldova în toamna anului curent.
O altă întrevedere a fost cu viceministrul administrației teritoriale și infrastructurii al Republicii Armenia, Christine Ghalechyan. Reprezentantul Republicii Armenia a remarcat progresul Republicii Moldova în domeniul siguranței rutiere și s-a arătat interesată de un schimb de experiență și bune practici, inclusiv crearea unei structuri precum Consiliul Național pentru Siguranța Rutieră. Secretarul general a oferit detalii despre modul în care activează consiliul în Republica Moldova, dar și a exemplificat importanța implicării autorităților naționale în acest sens. Totodată, acesta a oferit sfaturi despre cum să uniformizeze un document de politici în domeniul siguranței în trafic, în conformitate cu Planul Global de Acțiuni al ONU.
În cadrul discuției cu Nneka Henry, șeful Fondului Națiunilor Unite pentru Siguranța Rutieră, Serghei Diaconu a prezentat angajamentul luat de Republica Moldova în discursul de la plenara ONU, dar și pașii concreți care trebuie întreprinși în acest sens. Nneka Henry a informat despre faptul că PNUD Moldova a expediat cererea de asistență pe siguranța rutieră în adresa Fondului ONU pe siguranța rutieră, și a dat asigurări că va pleda pentru a susține Republica Moldova și va demonstra necesitatea investirii fondurilor anume în protecția sigurantei rutiere în Moldova.
La întrevederea cu Unaisi L. Vuniwaqa, asistentul secretarului general pentru siguranță și securitate, discuția s-a axat pe criza refugiaților în siguranța rutieră a Republicii Moldova. A fost salutată deschiderea Moldovei și sprijinul oferit de țara noastră pentru atât refugiații ucraineni, cât și pentru membrii echipei ONU relocați în țara noastra. La fel, Unaisi L. Vuniwaqa a salutat intenția Republicii Moldova de a recunoaște și pune accent pe problemă, înainte de escaladarea acesteia.
Nu în ultimul rând, secretarul general a participat la evenimentul organizat de UNICEF - Siguranța rutieră a copiilor: un pas global către acțiune. Până în anul 2013, Republica Moldova avea cei mai alarmanți indicatori de siguranță rutieră din Europa, dar prin adoptarea unei abordări de sistem sigur și aplicarea strictă a regulamentului circulației rutiere, această imagine s-a schimbat considerabil.
„Copiii sunt viitorul nostru. Guvernele trebuie să înceapă să investească în siguranță și în infrastructura rutieră, pentru a preveni sau a putea evita unele greșeli pe care le-ar putea face copiii noștri. Îndemnăm toate guvernele să adopte planuri cuprinzătoare și realiste de siguranță rutieră. Cu toții putem juca un rol în crearea unui mediu sigur pentru copiii noștri, investind în siguranța întregii noastre societăți”, a menționat secretarul general al MAI.