Dinamoviştii au dominat categoric la campionatul naţional de box

Membrii Clubului Sportiv Central “Dinamo”, elevii Şcolii specializate de box din Grimăncăuţi (Briceni), au dominat autoritar ediţia din anul curent a campionatului naţional, desfăşurat în weekend la Sala polivalentă din Chişinău.

12 dintre ei au devenit premianţi. În meciurile finale ale categoriilor de greutate de până la 56 kg, 64 kg şi plus 91 kg au luptat exclusiv doar reprezentanţii acestui club. De titlurile de campioni s-au învrednicit şase boxeri din această localitate: Veaceslav Gojan (56 kg), Violin Berzoi (64 kg), Vasile Belous (69 kg), Victor Cotiujanschi (75 kg), Mihail Muntean (91 kg) şi Roman Todoşciuc (plus 91 kg).

Solicitat la finele campionatului să comenteze acest succes antrenorul emerit Petru Caduc a declarat că rezultatul final respectiv l-a pronosticat."Am fi putut să avem şi şapte din cei zece campioni. Nu era o tragedie personală dacă reveneam acasă cu cinci titluri supreme. Pe mine, în fond, mă interesesează altceva - calitatea boxului prestat, dacă el corespunde rigorilor internaţionale, când aceşti campioni vor deveni câştigători şi pe arena internaţională. Cel mai important este, însă, că la obţinerea acestor titluri de campioni naţionali au contribuit esenţial Departamentul Trupelor de Carabinieri şi Serviciul Grăniceri. Toţi premianţii sunt angajaţi în aceste structure de forţă", a specificat tehnicianul.

Trei dintre ei au repurtat victorii importante pe arena internaţională. Veacesalv Gojan a devenit anul curent, la Istanbul, în premieră în istoria sportului moldovenesc, campion european. Victor Cotiujanschi este medaliat cu bronz la Europene, iar Vasile Belous a obţinut dreptul să evolueze la Jocurile Olimpice de la Londra.

La festivitatea de închidere preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Box, Vasile Chirtoca, a subliniat faptul că boxerii moldoveni sunt prezenţi cu începere din anul 1996 la toate ediţiile Jocurilor Olimpice, iar la cele din Sydney şi Beijing au cucerit medalii de bronz. Totodată, el i-a oferit un premiu bănesc în sumă de 20.000 lei lui Vasile Belous pentru calificarea la Olimpiadă.

Direcţia Informare şi Relaţii cu Publicul
31 octombrie 2011
 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:35