Conferința internațională ”Criminalistica și expertiza judiciară: prezent și viitor, arma eficientă în combaterea corupției
Astăzi, 19 aprilie curent, Secretarul de Stat în domeniul ordinii și securității publice, prevenirii și combaterii criminalității, Dorin Purice a participat la deschiderea Conferinței internaționale științifico-practice ”Criminalistica și expertiza judiciară: prezent și viitor, arma eficientă în combaterea corupției”, care a avut loc în incinta Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP.
La eveniment au participat deputați din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, reprezentanți ai Delegației UE, Ambasadei SUA în Republica Moldova, PNUD, dar și reprezentați ai instituţiilor de expertiză judiciară şi anticorupţie din România, Ucraina, Slovacia, Polonia și Armenia.
În cadrul conferinței, Dorin Purice a remarcat despre importanța unui parteneriat consolidat, care ajută la preluarea unor bune practici întru identificarea căilor de soluționare a problemelor existente, la nivel național și internațional în domeniul expertizei judiciare și combaterea corupției.
Menționăm că, Conferința prevede ateliere de lucru care vor dura 3 zile, unde experți criminaliști, procurori, judecători, polițiști și alți specialiști vor dezbate teme privind expertiza judiciară și anticorupție, legislația națională, probleme și provocări, poligraful ca instrument de prevenire și combatere a corupției ș.a.
Anual, Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare efectuează peste 12 mii de expertize judiciare și constatări tehnico-științifice în cadrul cauzelor penale pe diferite genuri de crime.