Comunicat referitor la unele imobile transmise în locaţiune de către Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Afacerilor Interne vine cu unele precizări în raport cu informaţia lansată de unele instituţii mass-media referitor la modalitatea de dare în locaţiune a unor posturi staţionare de poliţie.
Terenurile pe care au fost amplasate edificiile posturilor staţionare ale poliţiei sunt în gestiunea Ministerului Afacerilor Interne. Respectiv, acestea au fost transmise în locaţiune, conform procedurii regulamentare stabilite de Regulamentul cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 483 din 29 martie 2008.
În context, referitor la pretinsa invocare că în procesul transmiterii imobilelor în locaţiune a fost încălcată procedura, în sensul că aceasta urma a fi realizată în rezultatul unei licitaţii publice, precizăm că punctele 13, 23 şi 24 din Regulamentul menţionat supra, admit posibilitatea transmiterii în locaţiune a imobilelor, inclusiv şi prin negocieri directe fără licitaţie publică.
Concomitent, scopul folosirii imobilelor date în locaţiune, după cum este relatat în unele articole ale mass-mediei, nu constituie construcţia pe drumurile naţionale a unor benzinării. Mai mult, la stabilirea cuantumului plăţii chiriei anuale pentru imobilele transmise, acesta a fost calculat la coeficientul mediu şi maxim.
Drept urmare, concretizăm că la încheierea contractelor de locaţiune, de către Ministerul Afacerilor Interne au fost respectate toate procedurile legale. Totodată, precizăm că în prezent între Ministerul Afacerilor Interne şi Primăria mun. Chişinău nu există un careva litigiu, obiectul căruia ar fi constituit imobilele respective.