Colaborare internaţională în combaterea migraţiei ilegale

Joi, 5 martie, curent, în incinta Centrului pentru combaterea traficului de persoane a Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o întrunire de lucru între reprezentanţii poliţiei din Slovacia, Austria, Italia, Ucraina precum şi cu reprezentanţi ai Serviciului grăniceri din Moldova şi Ucraina.

Întrevederea a fost organizată sub igida Misiunii Uniunii Europene de asistenţă la frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM).

Evenimentul a avut drept scop intensificarea colaborării internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii a cazurilor de migraţie ilegală, în deosebi a minorilor.
Concomitent, în cadrul reuniunii au fost abordate probleme referitor la elaborarea unui mecanism eficient care va permite intensificarea schimbului operativ de informaţii în domeniul dat.

De asemenea, cei prezenţi au discutat despre acţiunile desfăşurate şi rezultatele obţinute în cadrul activităţii de prevenire şi combatere a acestui flagel, progresele înregistrate la acest compartiment precum şi problemele cu care confruntă colaboratorii în activitatea cotidiană şi căile de soluţionare a acestora.

Drept rezultat ale celor discutate, participanţii au convenit la necesitatea impulsionării schimbului de informaţii privind acţiunile şi rezultatele obţinute în contracararea cazurilor de organizare a migraţiei ilegale, precum şi a fortificării relaţiilor de colaborare în domeniul realizării recomandărilor recente făcute de Consiliul Europei.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:30