Cetățenii pot să depună și să achite cererile pentru perfectarea cazierelor contravenționale în regim online
În cadrul procesului de digitalizare a serviciilor publice prestate cetăţenilor, Ministerul Afacerilor Interne cu suportul Agenţiei de Guvernare Electronică şi a Serviciului Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică, a lansat la data de 27.12.2021, posibilitatea cetățenilor de a depune şi achita în regim online cererile pentru perfectarea cazierelor contravenţionale pe site-ul servicii.gov.md sau la direct pe portal.mai.gov.md.
Ministerul Afacerilor Interne în continuare se va axa pe ridicarea calităţii serviciilor prestate către cetăţeni, prin digitalizarea şi simplificarea acestora.