Ceremonie de sfinţire a Capelei din incinta Centrului de Plasament Temporar al Străinilor
Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, a participat azi, 6 martie, la ceremonia de sfinţire a Capelei din incinta Centrului de Plasament Temporar al Străinilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Slujba de Sfinţire a Capelei a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, care a îndemnat audiența şi migranţii de credinţă ortodoxă, care doresc să se închine Domnului, să facă acest lucru în Capela instituţiei din cadrul MAI.
Ministrul Alexei Roibu a menţionat în discursul său că această acțiune este una importantă atât pentru credincioşii acestei ţări, cât şi pentru fiecare angajat, care îşi satisface serviciul în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Ministrul a mai declarat că instituția Afacerilor Interne sprijină pe deplin intenţia nobilă de a crea un lăcaş bisericesc în incinta Centrului de Plasament Temporar al Străinilor. Domnia sa i-a mulţumit Înalt Prea Sfinţitului Vladimir pentru bunăvoinţa şi susţinerea acordată tuturor acţiunilor implementate de către MAI.
Totodată, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove a înmânat diplome de mulţumire și cărţi de rugăciuni asistenței și persoanelor care au contribuit la făurirea acestui locaş. Evenimentul a fost organizat de către Mitropolia Moldovei în comun cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi Biroul Migraţie şi Azil din cadrul MAI..
Direcţia informare şi relaţii publice
6 martie 2012