Caravana de Crăciun a Ministerului Afacerilor Interne ediția 2021

Astăzi, 24 decembrie, în fața sediului MAI, a avut loc evenimentul oficial de lansare a Caravanei de Crăciun a Ministerului Afacerilor Interne. Actorii principali ai caravanei au fost echipajele de poliție, carabinieri, polițiști de frontieră, salvatori și pompieri. Astfel, 33 de autospeciale de intervenție au format o coloană imensă, decorată de sărbătoare, care a patrulat pe străzile capitalei.

 

În debutul evenimentului, Ministrul Ana Revenco a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorilor de iarnă către angajații subdiviziunilor afacerilor interne, cărora le-a mulțumit pentru faptul că sunt mereu alături de oameni.

 

„Această caravană demonstrează încă o dată că pe lângă curaj și dedicație, angajații afacerilor interne au și un suflet mare. Este important ca în această perioadă să fim alături de cei, care au cel mai mult nevoie de bucurie. Astăzi, în ajunul crăciunului, 33 de autospeciale a echipajelor de pompieri, salvatori, carabinieri și poliție vor porni într-o misiune mai deosebită – o misiune în care vor aduce bucurii și zâmbete pe fețele copiilor și a maturilor din Moldova, dar și vor informa cetățenii despre măsurile de precauție în perioada sărbătorilor”, a menționat Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco.

 

La fel, în discursul festiv de lansare a Caravanei, Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco, a mulțumit angajații subdiviziunilor care vor munci de sărbători: „Folosindu-mă de ocazie, vreau să transmit un mesaj de mulțumire și angajaților care vor întâlni Crăciunul și Anul Nou în serviciul cetățenilor. Poliția, pompierii, carabinierii, poliția de frontieră, care vor fi la post, la chemări sau în patrulare. Vouă și familiilor voastre vă spunem mulțumesc din partea tuturor cetățenilor. O țară întreagă poate sărbători acasă în siguranță, pentru că voi sunteți la muncă”.

 

La rândul său, Șeful IGSU Mihail Harabagiu a menționat că în timpul sărbătorilor de iarnă, angajații MAI aduc oamenilor bucurie, dar vin și cu mesajele importante de prevenire a riscurilor, precum și cu îndemnuri pentru preîntâmpinarea situațiilor de criză.

 

,,Pe parcursul a șase ani consecutiv, IGSU îmbrăcă straie de sărbătoare și împodobește cu mult drag autospecialele de intervenție pentru a fi aproape de fiecare dintre Dumneavoastră și a aduce magia Crăciunului pe străzile capitalei și în sufletele oamenilor. Pompierii și salvatorii sunt luptătorii timpului de pace, care sting incendii, intervin în foc și ape, situații de criză, iar o dată în an au onoarea să aducă misterul Crăciunului pentru fiecare ce își deschide sufletul”, a menționat Șeful IGSU Mihail Harabagiu.

 

Sărbătoarea a continuat pe aleea Ministerului Afacerilor Interne, unde au fost organizate concursuri pentru cei mici, iar copiii au putut explora tehnica de intervenție. Atmosfera a fost întreținută de orchestra MAI „Plai Moldovenesc”, orchestra ,,Model” a IGC, precum și de pompierii și salvatorii voluntari din Mereni, care au încântat publicul cu un recital de colinde.

 

Caravana de Crăciun a Ministerului Afacerilor Interne are misiunea de a aduce bucuria sărbătorilor și sentimentul de siguranță către cetățeni. În zilele următoare, aceasta va merge în nordul și în sudul țării, pentru a felicita, informa și a fi alături de locuitorii din întreaga republică.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 27 Dec 2021 - 09:48