În capitală şi în alte localităţi ale republicii vor fi reinstalate punctele de reabilitare

Ministerul Afacerilor Interne monitorizează situaţia din republică în scopul prevenirii cazurilor de hipotermie şi menţine în stare de alertă forţele şi mijloacele pentru intervenţii prompte în caz de necesitate.

Subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizate la desfăşurarea acţiunilor orientate la depistarea cetăţenilor afectaţi de temperaturile scăzute şi a persoanelor ce practică vagabondajul şi cerşitul și care, după primirea primului ajutor, urmează să fie plasate, în caz de necesitate, în instituţiile specializate.

De asemenea, este intensificată activitatea de supraveghere la domiciliu a persoanelor în etate, familiilor social vulnerabile şi minorilor lăsaţi fără supraveghere sau aflaţi în îngrijirea rudelor de vârstă a treia. Riscului sporit de a fi afectate de hipotermie sunt expuse persoanele social vulnerabile, defavorizate, fără un loc permanent de trai (boschetarii), minorii lăsaţi fără supraveghere şi persoanele în etate.

Angajaţii MAI vor oferi cetăţenilor ceai fierbinte în punctele de reabilitare reinstalate în regiunile strategice cu aglomeraţie de persoane, biscuiţi şi posibilitatea de a se încălzi. De la instalarea a 17 puncte de acest gen, în aceste corturi zilnic s-au încălzit aproximativ 3500 de persoane.

Ministerul Afacerilor Interne recomandă cetăţenilor:

– îmbrăcaţi-vă gros, folosiţi haine uşoare şi impermeabile;

– îmbrăcaţi copilul cu mai multe rânduri de haine, corespunzător vremii. În casă, copilul trebuie să poarte cel puţin două rânduri de haine subţiri, care să-i acopere picioarele şi mâinile.

– evitaţi expunerea îndelungată la temperaturi scăzute şi aflarea în locuri deschise, suflate de vânt;

– evitaţi activităţile fizice intense, deoarece transpiraţia favorizează apariţia hipotermiei;

– păstraţi hainele uscate. Corpul dumneavoastră pierde repede căldura dacă pielea este umezită de ploaie, zăpadă sau transpiraţie;

– pentru prevenirea deshidratării, consumaţi în cantități mai mari, lichide calde (lapte, ceai), însă nu cofeinizate;

– încălziţi corespunzător locuinţele şi evitaţi utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon;

– evitaţi consumul de băuturi alcoolice care favorizează pierderea de căldură din organism;

– fiţi mai receptivi faţă de vecinii în etate, acordaţi-le ajutorul necesar sau sesizaţi autorităţilor administraţiei publice locale;

– acordaţi primul ajutor persoanelor depistate în stradă în stare inconştientă şi anunţaţi poliţia şi instituţiile medicale la telefoanele de urgenţă;

– sesizaţi imediat orice caz de dispariţie a minorilor sau abandon şcolar, pentru întreprinderea măsurilor urgente de depistare a acestora.

Potrivit prognozei Serviciului Hidrometeorologic de Stat în intervalul 8-13 februarie, datorită intensificării anticiclonului Est-European, se vor menţine temperaturi joase, fiind anunţat cod portocaliu în nordul ţării şi cod galben pentru restul teritoriului.

Direcţia informare şi relaţii publice
8 februarie 2012

 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:36