Biatlonista Natalia Levcencova, felicitată de ministrul afacerilor interne

Natalia Levcencova, Maestru Internaţional al Sportului la Biatlon, deţinătoarea locului I la Campionatul European la biatlon ediţia 2008, a ocupat locul III la Campionatul Mondial la biatlon de vară ediţia 2009, ce s-a desfăşurat în perioada 21-27 septembrie 2009 în or.Oberhof, Germania.

Cu acest prilej, astăzi, 22 octombrie 2009, în Sala de Protocol al MAI dl Victor Catan, ministru al afacerilor interne RM, a felicitat-o pe renumita biatlonistă cu performanţele obţinute. În discursul de felicitare domnul ministru a menţionat importanţa majoră a succesului obţinut de Levcencova atât pentru ţară şi, în special, pentru Ministerul Afacerilor Interne.

Dl Catan a susţinut că meritele sportivei se datorează insistenţei, răbdării, curajului ei, dar nu în ultimul rând, profesionalismului antrenorului ei, Alexandru Hlusovici, Maestru al sportului la biatlon.

De asemenea, domnul ministru i-a dorit pe viitor mari succese şi să reprezinte destoinic Republica Moldova şi Ministerul Afacerilor Interne la Campionatele Europene, Mondiale şi Olimpiade.

Pentru performanţele obţinute biatlonista Natalia Levcencova a fost menţionată cu un premiu bănesc, iar conducerea MAI şi-a exprimat recunoştinţa pentru înscrierea sportivei printre oamenii profilici ai Marelui Sport.

Menţionăm, că Natalia Levcencova din anul 2006 deţine funcţia de instructor de sport categoria I a Departamentului Trupelor de Carabinieri a MAI RM.

Centrul de presă a MAI
22 octombrie 2009
 

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:30