Baza juridică a relaţiilor bilaterale moldo-austriece a fost extinsă
Pe 8 octombrie curent, Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Dorin Recean, a efectuat o vizită de lucru în Austria. Oficialul moldovean a avut o întrevedere cu Ministrul Federal al Afacerilor Interne, Johanna Mikl-Leitner, în cadrul căreia a fost semnat şi Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Austria privind asistenţa reciprocă în cazul catastrofelor naturale sau a catastrofelor tehnologice şi colaborarea la prevenirea lor, care se înscrie în lista priorităţilor de consolidare a capacităţilor instituţionale ale subdiviziunilor MAI.
Acordul bilateral urmează să deschidă noi posibilităţi şi oportunităţi în vederea preluării experienţelor avansate în domeniul managementului dezastrelor şi are drept scop crearea cadrului juridic pentru cooperarea şi acordarea de ajutor reciproc în cazul producerii dezastrelor, limitarea şi înlăturarea efectelor acestora, creşterea nivelului securităţii populaţiei, atunci cînd capacităţile proprii de reacţionare ale Republicii Moldova nu sunt suficiente.
Cu această ocazie, ministrul Recean a vizitat Centrul privind situaţiile excepţionale al Ministerului Federal al Afacerilor Interne.
În cadrul întrevederii, cei doi miniştri au discutat aspecte ale cooperării bilaterale, inclusiv asistenţa pe care o poate acorda Austria în crearea unei baze de date şi a unui laborator privind ADN. Un compartiment aparte al discuţiilor l-a constituit realizarea cu sprijinul părţii austriece a unor proiecte în domeniul consolidării capacităţilor Ministerului Afacerilor Interne, combaterea migraţiei ilegale, combaterea corupţiei şi a crimei în spaţiul cibernetic.
Fiind abordat procesul integrării europene, Ministrul Federal al Afacerilor Interne al Austriei a salutat eforturile şi realizările părţii moldoveneşti în domeniu, în special privind îndeplinirea Planului de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Ministrul Johanna Mikl-Leitner a acceptat invitaţia ministrului Recean de a efectua în timpul apropiat o vizită de lucru în Republica Moldova.
Direcția informare și relații publice,
9 octombrie 2012